X

Rusia vrea să ‘betoneze’ armistiţiul din Afganistan

Rusia a anunţat luni că pregăteşte o reuniune internaţională asupra Afganistanului la 4 septembrie, precizând că i-a invitat să participe şi pe liderii talibani. Acest anunţ intervine la o zi după cel făcut de preşedintele afgan Ashraf Ghani privind încheierea unui nou armistiţiu pe trei luni, informează AFP, potrivit agerpres.

“Pregătim reuniunea pentru 4 septembrie”, a declarat reprezentantul special al preşedintelui rus pentru reglementarea conflictului în Afganistan, Zamir Kabulov, pentru agenţia de presă Interfax. Întrebat dacă lideri talibani au fost invitaţi la această reuniune care se înscrie, potrivit lui Kabulov, în “eforturile menite să lanseze procesul de reconciliere naţională în Afganistan”, el a răspuns afirmativ.

Citeşte şi: Ambasada SUA din Turcia a fost atacată cu focuri de armă

Kabulov a calificat drept “pozitivă” propunerea de armistiţiu anunţată duminică de preşedintele afgan Ashraf Ghani şi şi-a exprimat speranţa că “talibanii vor reacţiona la rândul lor în mod pozitiv”.

Ghani a anunţat duminică un armistiţiu de trei luni cu talibanii începând de luni, cu puţin timp înainte de celebrarea sărbătorii musulmane Eid al-Adha până la aniversarea profetului, la 21 noiembrie, “cu condiţia ca talibanii să facă la fel”.

Un prim armistiţiu de câteva zile a fost anunţat între cele două părţi în iunie, pentru sfârşitul Ramadanului.

Citeşte şi: Atac terorist într-o secţie de poliţie din Spania – VIDEO

În aprilie 2017, o conferinţă internaţională asupra Afganistanului a reunit în capitala rusă reprezentanţi afgani, indieni, iranieni, chinezi, pakistanezi şi din cinci foste republici sovietice ale Asiei Centrale. SUA au fost invitate, însă nu au participat.

La finalul acestei conferinţe, Rusia şi aliaţii săi i-au îndemnat pe talibani să depună armele şi să negocieze direct cu guvernul afgan.

Rusia s-a declarat atunci gata să servească drept platformă pentru un astfel de dialog între beligeranţi.

Tags: AfganistanarmistitiuAshraf GhaniEid al-AdhaRamadanrusiatalibaniZamir Kabulov
Categorii: Știrile zilei