StiripesurseȘtirile zileiRusia vrea să 'betoneze' armistiţiul din Afganistan

Rusia vrea să ‘betoneze’ armistiţiul din Afganistan

Publicat:

Rusia a anunţat luni că pregăteşte o reuniune internaţională asupra Afganistanului la 4 septembrie, precizând că i-a invitat să participe şi pe liderii talibani. Acest anunţ intervine la o zi după cel făcut de preşedintele afgan Ashraf Ghani privind încheierea unui nou armistiţiu pe trei luni, informează AFP, potrivit agerpres.

“Pregătim reuniunea pentru 4 septembrie”, a declarat reprezentantul special al preşedintelui rus pentru reglementarea conflictului în Afganistan, Zamir Kabulov, pentru agenţia de presă Interfax. Întrebat dacă lideri talibani au fost invitaţi la această reuniune care se înscrie, potrivit lui Kabulov, în “eforturile menite să lanseze procesul de reconciliere naţională în Afganistan”, el a răspuns afirmativ.

Citeşte şi: Ambasada SUA din Turcia a fost atacată cu focuri de armă

Kabulov a calificat drept “pozitivă” propunerea de armistiţiu anunţată duminică de preşedintele afgan Ashraf Ghani şi şi-a exprimat speranţa că “talibanii vor reacţiona la rândul lor în mod pozitiv”.

Ghani a anunţat duminică un armistiţiu de trei luni cu talibanii începând de luni, cu puţin timp înainte de celebrarea sărbătorii musulmane Eid al-Adha până la aniversarea profetului, la 21 noiembrie, “cu condiţia ca talibanii să facă la fel”.


Un prim armistiţiu de câteva zile a fost anunţat între cele două părţi în iunie, pentru sfârşitul Ramadanului.

Citeşte şi: Atac terorist într-o secţie de poliţie din Spania – VIDEO

În aprilie 2017, o conferinţă internaţională asupra Afganistanului a reunit în capitala rusă reprezentanţi afgani, indieni, iranieni, chinezi, pakistanezi şi din cinci foste republici sovietice ale Asiei Centrale. SUA au fost invitate, însă nu au participat.

La finalul acestei conferinţe, Rusia şi aliaţii săi i-au îndemnat pe talibani să depună armele şi să negocieze direct cu guvernul afgan.

Rusia s-a declarat atunci gata să servească drept platformă pentru un astfel de dialog între beligeranţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.