StiripesurseȘtirile zileiRuşii au înţeles GREŞIT solicitările OMS pentru autorizarea vaccinului Sputnik V

Ruşii au înţeles GREŞIT solicitările OMS pentru autorizarea vaccinului Sputnik V

Publicat:

Autorităţile din Rusia au recunoscut marţi că au înţeles greşit cererile formulate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi că încă nu au prezentat documentele necesare pentru autorizarea vaccinurilor sale anti-COVID-19, la un an după lansarea intens mediatizată a vaccinului Sputnik V, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu am oferit încă informaţiile care trebuiau furnizate pentru că am avut o viziune diferită despre informaţiile” care trebuiau de fapt transmise şi despre “modul în care acestea fi trebuit să fie transmise”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, în faţa reprezentanţilor presei.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Indonezia (VIDEO) – Black News

“Noi avem norme diferite”, a explicat el, precizând că Rusia este pe cale “să se adapteze progresiv la aceste cerinţe” şi că autorităţile ruse nu au nimic să îşi reproşeze.

Anunţat cu mare pompă de preşedintele Vladimir Putin încă din vara anului 2020 şi administrat pentru prima dată câteva luni mai târziu, vaccinul Sputnik V este utilizat de câteva zeci de ţări, iar fiabilitatea sa a fost validată de prestigioasa revistă medicală The Lancet.


Dar, pentru moment, vaccinul Sputnik V nu a fost omologat nici de OMS, nici de autorităţile medicale din Uniunea Europeană, din cauza incapacităţii Rusiei de a furniza documentele necesare pentru a dovedi că este un ser sigur şi eficient.

Rusia întâmpină dificultăţi, de asemenea, în a convinge propria populaţie să se vaccineze cu Sputnik V, pe fondul neîncrederii rezidenţilor ruşi în autorităţi.

“Ceilalţi dezvoltatori de vaccinuri au reuşit să înţeleagă ceea ce OMS le-a cerut pentru certificare. Şi doar ‘ai noştri’ nu înţeleg”, au ironizat marţi pe Twitter reprezentanţii Fondul de Luptă împotriva Corupţiei (FBK), formaţiunea politică a principalului opozant rus, Alexei Navalnîi, aflat în prezent în închisoare.

“Iar rezultatul este că înşişi cetăţenii noştri nu au încredere în acest vaccin, pentru că OMS nu poate să îl omologheze”, au adăugat reprezentanţii FBK.

Niciun vaccin anti-COVID-19 dezvoltat în străinătate nu este omologat în Rusia.

Citeşte şi: LISTA ROŞIE va fi eliminată după doar două săptămâni – Black News

Potrivit portalului online Gogov, 42,2% din populaţia rusă este în prezent vaccinată împotriva noului coronavirus.

Rusia a înregistrat oficial până în prezent peste 10 milioane de cazuri de COVID-19, inclusiv 291.749 de decese asociate acestei maladii.

Potrivit Agenţiei naţionale de statistică, Rosstat, care foloseşte o definiţie mai largă a deceselor asociate coronavirusului SARS-CoV-2, numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 în Rusia a depăşit deja pragul de 520.000 la sfârşitul lunii octombrie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.