StiripesurseȘtirile zileiRuşii dau vina pe americani pentru atacul cu drone asupra Kremlinului

Ruşii dau vina pe americani pentru atacul cu drone asupra Kremlinului

Publicat:

Rusia a acuzat joi Statele Unite că se află în spatele a ceea ce ea susţine că a fost un atac cu dronă asupra Kremlinului cu scopul de a-l ucide pe preşedintele Vladimir Putin, potrivit Reuters şi agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut această afirmaţie într-un briefing de presă, spunând că Washingtonul ar trebui să fie conştient de faptul că Rusia ştia că SUA selectează ţintele, iar Ucraina nu face decât să implementeze planurile americane. El nu a furnizat nicio dovadă care să sprijine afirmaţia de implicare a SUA.

Citeşte şi: Între terorism și înscenare: reacții politice după incidentul procurorului general bulgar – Black News

Ucraina a negat implicarea în incident miercuri dimineaţă, când imaginile video au arătat două obiecte zburătoare apropiindu-se de Kremlin şi unul explodând cu o lumină puternică.

“Încercările de a nega acest lucru, atât la Kiev, cât şi la Washington, sunt, desigur, absolut ridicole. Ştim foarte bine că deciziile cu privire la astfel de acţiuni, astfel de atacuri teroriste, nu se iau la Kiev, ci la Washington”, a spus Peskov.


El a susţinut că Statele Unite au ales adesea atât ţintele pe care trebuie să le atace Ucraina, cât şi mijloacele de atac.

“Acest lucru este, de asemenea, adesea dictat de peste Ocean. Noi ştim bine acest lucru (…) La Washington trebuie să se înţeleagă clar că ştim asta”, a adăugat el.

Kremlinul a declarat că îşi rezervă dreptul de a se răzbuna, dar nu a spus sub ce formă.

Peskov a afirmat că Rusia are mai multe opţiuni, iar răspunsul, când va veni, va fi atent luat în considerare şi echilibrat. El a mai precizat că o anchetă urgentă este în desfăşurare, dar nu a putut spune când vor fi cunoscute rezultatele.

Citeşte şi: Zelenski: Nu l-am atacat pe Putin. Îl lăsăm tribunalului – Black News

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt a spus, potrivit AFP, că Putin lucrează joi din incinta Kremlinului, unde securitatea va fi întărită.

Putin “lucrează la Kremlin, va avea o discuţie importantă cu ministrul dezvoltării economice”, a declarat Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.