Ruşii care se supun sancţiunilor occidentale vor fi condamnaţi la închisoare

Publicat:

Parlamentul din Rusia a anunţat luni că ia în considerare un proiect de lege care să prevadă pedepse de până la patru ani de închisoare pentru respectarea sancţiunile impuse de un guvern străin, relatează dpa, potrivit agerpres.

Proiectul de lege interzice să se refuze un acord de afaceri în Rusia dacă acel refuz este motivat de sancţiuni externe, conform unui comunicat publicat pe site-ul camerei inferioare a legislativului.


Citeşte şi: Preşedintele indonezian cere înăsprirea legii antiterorism

Foarte probabil proiectul de lege va fi adoptat, deoarece a fost iniţiat de preşedinţii celor două camere ale parlamentului, dominat de partidul Rusia Unită aflat la putere, comentează dpa.

Măsura i-ar afecta pe reprezentanţii companiilor occidentale din Rusia, care trebuie să se supună sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova în urmă cu patru ani.

Rusia a anexat Crimeea şi i-a sprijinit pe separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, ca reacţie la înlăturarea de la putere a fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici, în ceea ce Moscova a numit o lovitură de stat susţinută de Occident.

Vezi şi: Ciocniri violente între palestinieni şi israelieni înainte de deschiderea ambasadei SUA la Ierusalim. Nouă oameni au fost ucişi – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Coreea de Nord furnizează Rusiei aproximativ trei milioane de obuze pe an

Coreea de Nord furnizează Rusiei aproximativ trei milioane de obuze pe an Potrivit informațiilor occidentale, jumătate din proiectilele folosite de Rusia - aproximativ trei milioane...

Operaţiunea Mossad: Pagerele care au zdruncinat Hezbollah

Operaţiunea Mossad: Pagerele care au zdruncinat Hezbollah În martie 2023, Mossad a încorporat explozivi în 5.000 de pagere Apollo AR924 distribuite către Hezbollah, provocând moartea...

Keanu Reeves și-a făcut debutul în cursele auto profesioniste

Keanu Reeves și-a făcut debutul în cursele auto profesioniste Starul de la Hollywood, Keanu Reeves, și-a făcut debutul în cursele auto profesioniste sâmbătă, pe un...

Michael Stipe şi Jason Isbell au cântat melodii clasice R.E.M. la un eveniment de campanie al Kamalei Harris

Michael Stipe şi Jason Isbell au cântat melodii clasice R.E.M. la un eveniment de campanie al Kamalei Harris Muzicienii Michael Stipe şi Jason Isbell şi-au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.