StiripesurseRăzboi in UcrainaRuşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu...

Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev

Publicat:

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a publicat pe contul său din Telegram o hartă a Europei, unde cea mai mare parte a Ucrainei aparţine altor state, relatează joi publicaţia rusă Vedomosti, potrivit agerpres.

În postarea sa, Medvedev susţine că ar exista analişti occidentali – fără a-i nominaliza – care ar vedea în acest fel viitorul stat ucrainean, notează cotidianul citat.

Citeşte şi: Iranienii au prins curaj: Washingtonul trebuie să demonstreze dorinţa sa de a relansa acordul nuclear! – Black News

Pe una din hărţile publicate de fostul preşedinte rus, şapte regiuni ucrainene sunt trecute la Polonia, una la Ungaria, două la România şi 13 regiuni plus Peninsula Crimeea la Rusia.


Astfel, Ucraina ar rămâne doar cu regiunea Kiev, conform hărţii publicate de Medvedev în ziua în care Ucraina sărbătoreşte, pentru prima oară, Ziua statalităţii.

“Unii analişti occidentali consideră că aşa va fi în realitate”, scrie sub această hartă Dmitri Medvedev.

Pe o altă hartă publicată de vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Ucraina este complet restaurată în interiorul graniţelor de până în 2014.

“În creierul afectat de substanţe psihotrope al preşedintelui Ucrainei, a apărut următoarea imagine a viitorului strălucit al ţării sale”, susţine pe un ton ofensator Dmitri Medvedev, despre care unii analişti ruşi, plecaţi în afara Rusiei după declanşarea invaziei, afirmă că este un “demn urmaş” al defunctului lider ultranaţionalist rus Vladimir Jirinovski, celebru pentru afirmaţiile sale controversate.

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, anunţase anterior că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dispus elaborarea unui plan pentru preluarea controlului asupra teritoriilor din sudul ţării care sunt în prezent ocupate de forţele ruse, aminteşte Vedomosti.

Reznikov afirmase că numărul forţelor armate ucrainene ajung la 700.000 de persoane, dar la acţiunile militare ar putea fi atrase în total 1 milion de persoane împreună cu efectivele Gărzii Naţionale ale Ucrainei, ale poliţiei şi forţelor de frontieră.

La 12 iulie, un purtător de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Vadim Skibiţki, comunicase că ofiţerii de informaţii ucraineni se pregătesc să îndeplinească sarcina trasată de Zelenski privind “eliberarea sudului” ţării “de sub ocupaţia rusă”.

Ulterior, Oleksii Arestovici, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, a explicat că trupele ucrainene nu au suficiente sisteme mobile de apărare antiaeriană şi vehicule blindate pentru o contraofensivă, notează publicaţia rusă.

Citeşte şi: Autorul atacului armat de la 4 iulie, inculpat pentru 117 capete de acuzare – Black News

La 20 iulie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunţat că obiectivele geografice ale “operaţiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina s-au schimbat, precizând că acum nu mai este vorba doar de autoproclamatele “republici populare” Doneţk şi Lugansk, ci şi de o serie de alte teritorii ucrainene.

Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie a.c. în ceea ce Moscova numeşte o “operaţiune militară specială” pentru “demilitarizarea” şi “denazificarea” ţării vecine. Ucraina şi aliaţii ei numesc invazia drept o agresiune neprovocată. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.