StiripesurseSocialS-a înecat la masă şi a fost salvată în ultima clipă...

S-a înecat la masă şi a fost salvată în ultima clipă de ambulanţieri

Publicat:

S-a înecat la masă şi a fost salvată în ultima clipă de ambulanţieri

O femeie de 31 ani din raionul Telenești, a fost salvată de medici, după ce s-a înecat cu mâncare în timp ce lua masa, transmite comunicatul emis de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

„Apelanta fiind pe fir cu operatorul 112 i s-a făcut legătura telefonică cu Violeta Gaju, dispecerul medical din cadrul Dispeceratului comun de urgență al IMSP CNAMUP, care a luat inițiativa și îndruma ruda de la celălalt capăt al firului ce măsuri și cum să le îndeplinească pentru a debloca căile respiratorii ale pacientei. Între timp a fost alocată cea mai aproape ambulanță disponibilă, care se afla în localitatea Sărătenii Vechi și a parcurs distanța până la solicitare în 7 minute. Membrii echipei PAMU Sărătenii Vechi a SAMU Telenești au preluat pacienta, continuând manevrele de dezobstrucția ale căilor respiratorii, care au dat rezultat pozitiv”, se arată în comunicatul emis de CNAMUP.

Citeşte şi: Sfârşitul unui summit NATO bântuit de vârsta lui Joe Biden – Stiripesurse.md

Ulterior, pacienta în stare stabilă a fost transportată la Spitalul Raional Telenești.

S-a înecat la masă şi a fost salvată în ultima clipă de ambulanţieri

„Datorită eforturilor comune ale rudelor care au inițiat rapid măsurile necesare și lucrătorilor medicali din cadrul IMSP CNAMUP, a fost posibilă salvarea tinerei femei, care a putut respira din nou. Bravo doamnei Violeta Gaju, dispecerul medical din cadrul Dispeceratului comun de urgență al IMSP CNAMUP și echipei PAMU Sărătenii Vechi SAMU Telenești în următoarea componență: medicul Anatolie Rabei, felcerul Rodica Șeremet și șoferul autoambulanței Vasile Paladi”, mai transmite instituția.


3 1828

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.