StiripesurseExterneS-au SĂTURAT! Astronauţii blocaţi pe ISS spun că nu există motive...

S-au SĂTURAT! Astronauţii blocaţi pe ISS spun că nu există motive politice pentru întârzierea revenirii lor pe Terra

Publicat:

Cei doi astronauţi americani care au rămas blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) din luna iunie a anului trecut au respins speculaţiile potrivit cărora întârzierea readucerii lor pe Terra ar avea cauze politice, informează DPA.

”Din punctul meu de vedere, politica nu are nicio implicare în asta”, a declarat astronautul Barry Wilmore, cu prilejul unei conferinţe de presă organizate de agenţia spaţială americană (NASA) şi transmisă de la bordul ISS.

”Am venit aici pregătiţi să stăm mult timp, deşi planurile erau să stăm puţin. Aşa se procedează în domeniul zborurilor spaţiale cu echipaj uman”, a spus Barry Wilmore.

Citeşte şi: Trump pune Moldova pe lista țărilor în care USAID „a risipit” bani – Stiripesurse.md

”Cu asta se ocupă programul naţional de zboruri spaţiale cu echipaj uman, se pregăteşte pentru situaţii necunoscute, neaşteptate”, a adăugat el.


Barry Wilmore, alături de colega sa, astronauta Sunita Williams, au ajuns pe ISS la bordul unei capsule Starliner a companiei Boeing, la începutul lunii iunie 2024, pentru a participa la o misiune cu o durată de o săptămână. Din cauza unor probleme tehnice ale capsulei spaţiale, NASA a ales să readucă Starliner pe Terra fără echipaj la bord, în septembrie 2024.

Potrivit unui plan revizuit, o capsulă Dragon a companiei SpaceX, la bordul căreia se va afla un echipaj de înlocuire, este programată să plece spre ISS pe 12 martie. Sunita Williams şi Barry Wilmore, alături de astronauţii Nick Hague şi Alexander Gorbunov, vor reveni pe Terra la scurt timp după aceea.

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, un aliat apropiat al preşedintelui Donald Trump, a sugerat cu o ocazie anterioară – fără să aducă însă dovezi – că întârzierea a fost motivată politic de administraţia Biden. Elon Musk susţine, de asemenea, că ISS ar trebui să fie scoasă de pe orbită ”cât mai curând posibil”.

În ciuda acestui lucru, Barry Wilmore a subliniat că are ”tot respectul” pentru Elon Musk şi ”admiraţie” pentru Donald Trump.

”Apreciem tot ceea ce fac pentru noi sau pentru zborurile spaţiale cu echipaj uman ale ţării noastre. Şi suntem recunoscători pentru că ei se află în poziţiile pe care le ocupă acum”, a adăugat Barry Wilmore.

Potrivit planurilor NASA, ISS va rămâne operaţională cel puţin până în anul 2030. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.