StiripesurseȘtirile zileiSA Energocom se bazează pe energia produsă în România

SA Energocom se bazează pe energia produsă în România

Publicat:

Pentru luna ianuarie 2025, SA Energocom va suplini necesarul de consum de energie electrică al Republicii Moldova cu producție locală și cu importuri din România.

Citește și: Fără agent termic și apă caldă în stânga Nistrului

Astfel, se preconizează că centralele termice din Chișinău și Bălți vor genera peste 127 mii MWh, ceea ce constituie circa 28% din consum,  în timp ce 46 de mii MWh ar urma să constituie energie regenerabilă, atât de la instalațiile care au tarif fix stabilit de ANRE, cât și cele de pe piața liberă, însumat reprezentând aproximativ 10%. Totodată, sursele de energie regenerabile depind de condițiile meteo și nu pot fi contabilizate ca surse sigure și continue.

Restul 62% vor reprezenta importuri din România, dintre care cea mai mare parte va fi energia cumpărată pe bursa română OPCOM. De pe OPCOM urmează să fie achiziționați peste 178 mii de MWh, echivalentul a 39% din necesar, iar în baza contractelor bilaterale – alți 105 mii MWh (23%).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.