Saad Hariri jură că nu va avea odihnă până când pedeapsa TSL în cazul asasinării tatălui său nu va fi executată

Publicat:

Fostul premier libanez Saad Hariri a declarat marţi că acceptă verdictul Tribunalului Special pentru Liban (TSL) în procesul asupra asasinării tatălui său Rafik în 2005, dar a jurat că nu va avea odihnă până când pedeapsa nu va fi executată, relatează Reuters, dpa şi AFP, potrivit agerpres.

“Tribunalul a statuat şi, în numele familiei fostului premier Rafik Hariri, în numele familiilor martirilor şi victimelor, acceptăm decizia tribunalului”, a declarat Saad Hariri presei în faţa sediului TSL.


Citește și : Sirian arestat în Germania sub suspiciunea de implicare în crime de război

“Cu toţii ştim adevărul astăzi”, a adăugat el, potrivit dpa.

Hariri a mai spus că a venit timpul ca mişcarea Hebollah susţinută de Iran să-şi asume responsabilitatea după ce tribunalul l-a declarat vinovat pe unul dintre membrii săi de conspiraţie pentru uciderea lui Rafik Hariri.

“Hezbollah este acela care ar trebui să facă sacrificii astăzi. Repet: nu vom avea odihnă până când pedeapsa nu va fi executată”, a declarat el, potrivit Reuters.

TSL l-a condamnat pe principalul inculpat, Salim Jamil Ayyash, pentru asasinarea lui Rafik Hariri, şi i-a achitat pe ceilalţi trei acuzaţi, motivând că există dovezi insuficiente în cazul lor de complicitate în atentatul cu bombă. Sentinţa ar urma să fie pronunţată în septembrie în cazul lui Salim Jamil Ayyash.

Zeci de susţinători ai lui Rafik Hariri s-au adunat pentru a se ruga la mormântul său din centrul Beirut, la puţin timp după anunţarea verdictului de către TSL.

Sora lui Rafik Hariri, Bahia, precum şi alte rude şi susţinători au citit versete din Coran şi au depus flori la mormântul fostului premier.

Citește și : Numărul cazurilor de depresie în Marea Britanie s-a dublat în perioada pandemiei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.