StiripesurseSocial'Săgeata' lui Şor din Floreşti a fost condamnată la închisoare

‘Săgeata’ lui Şor din Floreşti a fost condamnată la închisoare

Publicat:

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat astăzi sentința de condamnare a președintelui Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid Politic „Șor”, pentru complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, transmite Moldpres.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția înainte de începerea cercetării judecătorești, iar cauza a fost examinată în procedură simplificată. Instanța i-a aplicat o pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care doi ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar un an cu suspendare, acesta fiind considerat perioadă de probațiune.

Vezi şi: VIDEO Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu premierul României la Palatul Victoria – Stiripesurse.md

De asemenea, bărbatul a fost privat, pentru o perioadă de cinci ani, de dreptul de a fi membru de partid, de a ocupa funcții în organele centrale sau teritoriale ale formațiunilor politice, de a participa la activități cu caracter politic, de a deține funcții publice sau de a exercita activități în sfera publică.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpatul se află în arest preventiv, fiind luat sub strajă din sala de judecată. Instanța a dispus și confiscarea în folosul statului a sumei de peste 8 milioane de lei, reprezentând mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii.


Conform probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informație și Securitate, inculpatul, activând în calitate de președinte al Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid Politic „Şor” (declarat neconstituțional la 19 iunie 2023 şi radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice în data de 23 ianuarie 2024), știind că partidul era finanțat de un grup criminal organizat, condus de Ilan Șor, și împreună cu alți membri ai partidului, ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale, oferind informații și resurse pentru susținerea partidului.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, procurorul urmând să decidă asupra necesității depunerii apelului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.