StiripesurseExterneSala de bal de la Casa Albă va găzdui 900 de...

Sala de bal de la Casa Albă va găzdui 900 de persoane, cu 40% mai mult decât se preconiza

Publicat:

Sala de bal pe care preşedintele american Donald Trump a ordonat să fie construită la Casa Albă va putea găzdui până la 900 de persoane, cu aproape 40% mai mult decât se anunţase iniţial, a declarat sâmbătă republicanul la NBC, informează EFE.

“O facem puţin mai mare. Va fi de primă clasă, la fel de bună ca oriunde în lume”, a spus Trump într-un interviu telefonic.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Casa Albă anunţase în iulie că sala de bal va avea aproximativ 8.000 de metri pătraţi în aripa de est, cu o capacitate de 650 de persoane, aşadar această nouă cifră este cu aproape 40% mai mare decât cea prevăzută iniţial, remarcă EFE.

Administraţia a justificat proiectul, estimat la 200 de milioane de dolari şi acoperit din donaţii de la Trump însuşi şi de la alţi “patrioţi”, cu argumentul că reşedinţa prezidenţială nu dispune în prezent de suficient spaţiu pentru a găzdui “evenimente majore”.


Trump a anunţat vineri că lucrările de construcţie au început deja şi se aşteaptă să fie finalizate înainte de sfârşitul mandatului său, în 2028.

Firma de construcţii este Clark Construction, cu sediul în Virginia, responsabilă pentru proiecte emblematice în capitala SUA, cum ar fi stadionul Capital One Arena şi parcul L’Enfant Plaza. Designul este realizat de McCrery Architects, care va păstra stilul neoclasic american.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

De la revenirea la putere în ianuarie, Trump a cerut renovări la Casa Albă, redecorarea Biroului Oval, adăugarea a zeci de detalii aurite, dublarea numărului de picturi şi, în plus, a ordonat betonarea emblematicei Grădini de Trandafiri şi instalarea a două catarge uriaşe pentru arborarea steagurilor americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.