StiripesurseExterneSala Eurovision-ului se transformă în spital de campanie

Sala Eurovision-ului se transformă în spital de campanie

Publicat:

Sala de concerte din Rotterdam în care urma să se desfăşoare competiţia Eurovision va găzdui, începând de vineri, zeci de pacienţi cu COVID-19 pentru a degreva spitalele olandeze, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Complexul polisportiv Ahoy Arena, care urma să găzduiască în luna mai mii de fani ai concursului muzical european, găzduieşte acum 88 de paturi de spital, iar capacitatea sa poate fi extinsă la câteva sute, dacă va fi nevoie.

Citește și: Externele franceze îl convoacă pe ambasadorul chinez la Paris

Una din sălile complexului va fi rezervată în întregime pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care au nevoie de tratament, dar nu şi de internare în spital.

Pacienţi care suferă de alte boli pot fi, de asemenea, primiţi pentru a se elibera paturi în spitale pentru pacienţii cu COVID -19 aflaţi în stare critică.


“Unii nu mai fac faţă singuri acasă şi trebuie îngrijiţi conform indicaţiilor medicului generalist al acestora. În curând îi vom putea primi aici în Ahoy “, a declarat marţi Saskia Baas, directoarea serviciului local de sănătate publică al regiunii Rotterdam.

Persoanele care “nu mai pot fi îngrijite în mod corespunzător în unităţile de îngrijire sau în azilele de bătrâni” pot fi de asemenea cazate aici, a adăugat ea.

Citește și: SUA își SUSPENDĂ contribuția la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Decizia amenajării Ahoy Arena a fost luată de autorităţile regionale după anularea ediţiei din acest an a Eurovision-ului din cauza pandemiei.

“Eram în plină pregătire pentru concursul Eurovision. A trebuit să ne adaptăm brusc şi rapid la această criză” sanitară, a explicat Arjen Littooij, directorul autorităţilor din domeniul securităţii din regiunea Rotterdam.

În Olanda, una dintre puţinele ţări europene în care statul nu a impus restricţii aspre, au fost depistate 27.419 cazuri de contaminare cu COVID-19 şi 2.945 de decese, conform celui mai recent bilanţ oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.