StiripesurseSocialSalariile profesorilor vor fi majorate în funcție de rata inflației

Salariile profesorilor vor fi majorate în funcție de rata inflației

Publicat:

Salariile profesorilor vor fi majorate în funcție de rata inflației

Salariile cadrelor didactice din învățământul general nu vor fi majorate decât în funcție de rata inflației, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, în cadrul unui podcast. Cu toate acestea, sunt planificate majorări de salarii în învățământul superior, a precizat Dan Perciun.

„Când vorbim de majorare salarială, aici aș distinge în primul rând între învățământul general, învățământul superior. Noi ne propunem să punem un accent mare în direcția salarială pe învățământul superior anul viitor, pentru că astăzi un conferențiar universitar, un lector universitar câștigă la nivelul unui profesor din școală, ceea ce, structural vorbind, nu este corect. Respectiv o să facem o infuzie de resurse anul viitor, anume în învățământul superior, ca să stratificăm mai bine grila salarială”, spune ministrul, transmite zdg.md. 

În același timp, potrivit lui Perciun, în învățământul general o să existe anumite majorări, cum sunt în fiecare an, dar ele „cel mai probabil vor fi la nivelul inflației”.

„Noi trebuie să înțelegem că Republica Moldova este un stat care deja cheltuie mult pe educație. 5,8% din PIB merg în această direcție. În România se cheltuie 3,2%. Asta vorbește și despre cât se alocă unui domeniu sau altul din totalul resurselor disponibile. 5,8% este peste media europeană. Când vorbim de învățământul general, este mult peste media europeană. Respectiv, noi avem o problemă serioasă de utilizare eficientă a resurselor în sistemul nostru educațional. Și până n-o să o rezolvăm, n-o să putem să ne așteptăm la majorări spectaculoase de salarii în învățământul general”, a mai spus Dan Perciun.

Citeşte şi: Republica Moldova este din ce în ce mai îngrijorată de războiul care-i bate la uşă


Potrivit ministrului, banii se cheltuiesc ineficient în sistemul de educație „pentru întreținerea instituțiilor de învățământ extrem de mici, care nu asigură nici calitate și sunt și extrem de costisitoare”.

De asemenea, Dan Perciun spune că în sistemul educațional există un deficit de circa 2.000 de cadre didactice. În realitate, după spusele ministrului, deficitul este mai mare, pentru „că astăzi se acoperă din contul suprasarcinii pentru cadrele didactice”.

În același timp, ministrul Educației spune că avem și un fenomen pronunțat de îmbătrânire în sistem.

Salariile profesorilor vor fi majorate în funcție de rata inflației

„Circa 30% din cadrele didactice sunt deja pensionare și ponderea aceasta va crește în următorii ani. Respectiv, este foarte important să atragem tineri specialiști, pe de o parte, însă asta este o măsură care va da rezultate pe termen mediu și lung. Iar pe de altă parte, să găsim soluții pe termen scurt pentru a acoperi deficitul. Una dintre aceste soluții este recalificarea, când un profesor care a absolvit o anumită disciplină predă și la o altă disciplină, dar pentru asta face cursuri de până la un an și jumătate. Asta deja se întâmplă în prezent, dar din contul cadrelor didactice”, spune ministrul.

Prin urmare, autoritățile au decis să achite din bugetul statului 1.000 de recalificări în acest an și probabil să extindă programul și pentru anul viitor.

„În condițiile salarizării actuale ne pare incorect ca o problemă sistemică să fie rezolvată din bugetul profesorului, respectiv să acoperim aceste costuri de la bugetul de stat”, a mai subliniat ministrul Educației și Cercetării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sean Penn șochează: invocă Holocaustul pentru a-și justifica ura față de selfie-uri

Sean Penn, actorul din „One Battle After Another”, a clarificat faptul că nu există nicio persoană pe care să nu o refuze când vine...

Companiile aeriene din Golf reiau afacerile. Zborurile au ajuns la peste 80% din nivelul de dinaintea războiului

Marile companii aeriene din Orientul Mijlociu revin treptat la operațiuni normale după lunile de perturbări provocate de conflictul dintre SUA și Iran. Reluarea traficului...

Trump, interviu în Italia. ‘Meloni m-a implorat să fac o fotografie cu ea. Își dorea atât de mult… mi-a fost milă’

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că premierul italian Giorgia Meloni l-a „implorat” să facă o fotografie cu el la summitul G7 din...

Șeful Pentagonului lansează o revizuire de șase luni a prezenței militare în Europa: Unele țări vor pica, iar altele vor trece cu brio

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat o revizuire de șase luni a prezenței militare a Statelor Unite în Europa, o decizie care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.