StiripesurseSocialSalariul minim a crescut, dar rămâne prea mic pentru un trai...

Salariul minim a crescut, dar rămâne prea mic pentru un trai decent

Publicat:

Salariul minim pe economie din Republica Moldova a crescut cu peste 114% în ultimii cinci ani, ajungând la 6.300 de lei de la 1 ianuarie 2026. Cu toate acestea, experții și reprezentanții sindicatelor explică că nivelul rămâne sub cel din alte state europene și nu acoperă necesitățile unui trai decent.

Potrivit secretarului de stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Mihai-Gabriel Ciobanu, aproximativ 33.000 de persoane din Republica Moldova sunt remunerate la nivelul salariului minim, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: Elon Musk crede că puterea în Ungaria a fost preluată de organizația Soros – Stiripesurse.md

„Din datele Casei Naționale de Asigurări Sociale, în sectorul public avem circa 10.000 de persoane care câștigă salariul minim de 6.300 de lei, iar în sectorul privat – aproximativ 23.000 de persoane”, a declarat oficialul.

Totodată, acesta a subliniat că vulnerabilitatea economică nu se limitează doar la cei plătiți cu salariul minim, ci afectează și alte categorii de populație.


„Persoanele cele mai vulnerabile sunt cele care nu au un loc de muncă sau nu sunt active pe piața muncii, dar și cele care, chiar dacă au venituri mai mari, au responsabilități familiale – îngrijesc copii, persoane în vârstă sau persoane cu dizabilități”, a precizat Ciobanu.

Economiștii atrag atenția că salariul minim nu reflectă în totalitate situația veniturilor din economie, considerând că indicatorul relevant rămâne salariul mediu.

„Salariul minim este mai degrabă un instrument fiscal al Guvernului. Prin majorarea lui se urmărește formalizarea pieței muncii și reducerea evaziunii fiscale”, a explicat expertul economic Viorel Gârbu.

Acesta susține că impactul direct asupra populației este limitat, întrucât numărul celor remunerați la acest nivel este relativ mic, iar problema reală ține de nivelul general al salariilor.

Citeşte şi:  19 tineri s-au antrenat pentru a demonta dezinformarea, în cadrul primei ediții a Taberei de Reziliență Informațională

De cealaltă parte, sindicatele consideră că actualul nivel al salariului minim nu permite un trai decent.

„Salariul trebuie să asigure o viață decentă pentru angajat și familia sa. Nivelul de 6.300 de lei este sub necesități și chiar sub salariul mediu prognozat, care ar urma să fie de 17.400 de lei”, a declarat Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Autoritățile susțin că vor continua majorarea treptată a salariului minim și alinierea acestuia la standardele europene, unde se recomandă ca nivelul minim să reprezinte circa 50% din salariul mediu.

Totuși, experții avertizează că aceste obiective vor fi greu de atins fără o creștere economică sustenabilă și o productivitate mai ridicată.

Pentru comparație, salariul minim în Bulgaria, cel mai mic din Uniunea Europeană, era de aproximativ 620 de euro la începutul anului 2026, în timp ce în Luxemburg ajunge la 2.704 euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Demografia Moldovei se prăbuşeşte vertiginos

În primele 100 de zile ale anului 2026, populația Moldovei a scăzut cu 7.821 de persoane, dintre care 4.554 au emigrat definitiv. Acest lucru...

Prețul petrolului continuă să scadă

Prețurile petrolului au înregistrat o scădere joi dimineață, pe măsură ce perspectivele unui acord de pace între Statele Unite și Iran au redus temerile...

Ina Cernei a luat argintul la Cupa Mondială de Sambo

Sportiva Ina Cernei a obținut medalia de argint la Cupa Mondială de Sambo pentru nevăzători, desfășurată la Yerevan, în Armenia, în timp ce Alexandr...

VIDEO O rețea de contrabandă cu țigări a fost destructurată

O rețea internațională specializată în contrabanda cu țigări a fost destructurată de polițiștii de frontieră moldoveni, în cooperare cu omologii din România. În cadrul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.