StiripesurseSocialSalariul minim din UE și cel din R. Moldova: Diferenţă ca...

Salariul minim din UE și cel din R. Moldova: Diferenţă ca de la cer la pământ

Publicat:

Salariul minim din Republica Moldova continuă să fie semnificativ sub nivelul retribuțiilor minime practicate în statele Uniunii Europene. Diferența este vizibilă chiar și în raport cu țările din UE care au cele mai mici salarii minime.

Astfel, salariul minim din Republica Moldova este de aproape două ori mai mic decât cel din Bulgaria, stat care ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. Totodată, discrepanța devine și mai evidentă dacă raportăm salariul minim moldovenesc la cel mai ridicat nivel din UE, unde diferența ajunge la aproape nouă ori, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: Femeile din Moldova au apărut şi ele în dosarele Epstein – Stiripesurse.md

Pentru anul 2026, salariul minim stabilit în Republica Moldova este de 6.300 de lei, echivalentul a aproximativ 313 euro. Prin comparație, începând cu 1 ianuarie 2026, salariul minim din Bulgaria era de 620 de euro.

La polul opus, cele mai mari salarii minime din Uniunea Europeană se înregistrau la începutul anului curent în Luxemburg, unde valoarea ajungea la 2.704 euro, conform datelor Eurostat.


Datele mai arată că, la 1 ianuarie, 22 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene aveau un salariu minim național stabilit prin lege. Excepție făceau Danemarca, Italia, Austria, Finlanda și Suedia.

Dintre țările cu salariu minim, opt aveau valori sub 1.000 de euro lunar: Bulgaria – 620 de euro, Letonia – 780 de euro, România – 795 de euro, Ungaria – 838 de euro, Estonia – 886 de euro, Slovacia – 915 de euro, Cehia – 924 de euro și Malta – 994 de euro.

În alte opt state, salariul minim se situa între 1.000 și 1.500 de euro pe lună: Grecia – 1.027 de euro, Croația – 1.050 de euro, Portugalia – 1.073 de euro, Cipru – 1.088 de euro, Polonia – 1.139 de euro, Lituania – 1.153 de euro, Slovenia – 1.278 de euro și Spania – 1.381 de euro.

În celelalte șase țări ale Uniunii Europene, salariul minim depășea pragul de 1.500 de euro lunar: Franța – 1.823 de euro, Belgia – 2.112 euro, Țările de Jos – 2.295 de euro, Germania – 2.343 de euro, Irlanda – 2.391 de euro și Luxemburg – 2.704 de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.