StiripesurseȘtirile zileiSalvatorii au recuperat trupul neînsufleţit al alpinistei dispărute în Himalaya

Salvatorii au recuperat trupul neînsufleţit al alpinistei dispărute în Himalaya

Publicat:

Trupul neînsufleţit al alpinistei americane Hilaree Nelson a fost găsit miercuri în Himalaya, la două zile după ce aceasta a dispărut pe versanţii muntelui Manaslu din Nepal, a anunţat organizatorul expediţiei, potrivit AFP şi agerpres.

“Echipa de căutare care a plecat în această (miercuri) dimineaţă cu elicopterul a reperat trupul acesteia şi îl aduce înapoi”, a declarat pentru AFP Jiban Ghimire de la Shangri-La Nepal Trek, organizatorul expediţiei.

Citește și: Zelenski denunţă referendumurile organizate de Rusia – Black News

Ghimire a precizat că trupul a fost adus înapoi în tabăra de bază şi va fi transportat cu avionul la Kathmandu.

Hilaree Nelson, o alpinistă experimentată în vârstă de 49 de ani, a alunecat în timp ce cobora pe al optulea cel mai înalt munte din lume, după ce ajunsese luni în vârf împreună cu însoţitorul ei, Jim Morrison.


Morrison, care a condus căutările, a plecat miercuri dimineaţă la bordul unui elicopter pentru a o găsi.

Luni, elicopterele nu au reuşit să zboare, iar marţi, echipa de salvare s-a întors fără a o găsi.

Cariera alpinistei Hilaree Nelson s-a întins pe parcursul a două decenii, fiind descrisă de North Face drept “cea mai prolifică schioare-alpinistă a generaţiei sale”.

În 2012, ea a devenit prima femeie care a ajuns în 24 de ore pe vârful Everestului, cel mai înalt munte din lume, şi pe cel al muntelui vecin, Lhotse.

În 2018 ea s-a întors pe Lhotse şi a făcut prima coborâre cu schiurile pe acest munte, ceea ce i-a adus premiul National Geographic Adventurer of the Year.

Într-o postare pe Instagram, săptămâna trecută, alpinista povestea că ascensiunea a fost deosebit de dificilă din cauza “ploii neîncetate” şi a condiţiilor periculoase.

Citeşte şi:  Magistrat sancţionat de Canada, numit preşedinte al Consiliului electoral din Venezuela

Hilaree Nelson este cea de-a doua victimă confirmată din acest sezon de escaladă din Nepal.

Citeşte şi: ONU sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, China cere respectarea ei; SUA vor prezenta o rezoluţie – Black News

În aceeaşi zi în care alpinista a dispărut, o avalanşă s-a produs între taberele 3 şi 4 de pe Manaslu, ucigând un alpinist nepalez şi rănind 12 persoane, potrivit Ministerului nepalez al Turismului.

În Nepal se află opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri din lume, iar alpiniştii străini care vin pentru a-i escalada munţii reprezintă o sursă majoră de venit pentru ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Monetăria SUA folosește aurul cartelurilor de droguri pe care îl declară drept american

Monetăria SUA folosește aurul cartelurilor de droguri și din diferite zone de conflict. Aurul trece prin mai mulți intermediari, își pierde originea și apoi...

Pedeapsă inedită în Germania: un polițist a fost obligat să viziteze Auschwitz

Un tribunal din orașul Weißwasser din Saxonia a obligat un polițist să viziteze memorialul Auschwitz-Birkenau după ce acesta a publicat sloganul nazist „Totul pentru...

Record la box-office: Filmul ‘Michael’ a avut încasări de 217 milioane de dolari în weekend

„Michael”, un film biografic despre regele pop-ului, Michael Jackson, a încasat 97 de milioane de dolari la box-office-ul intern și 217 milioane de dolari...

Trump cere concedierea prezentatorului TV Jimmy Kimmel, după ce a spus că ‘Melania are aura unei văduve în devenire’

Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, și președintele Donald Trump au criticat dur declarațiile făcute de prezentatorul TV Jimmy Kimmel, după o glumă controversată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.