Zeci de salvatorii și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) intervin, astăzi, 12 iunie 2026, pentru lichidarea consecințelor ploilor torențiale înregistrate în mai multe localități din Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor IGSU, la moment sunt desfășurate 13 misiuni de pompare a apei din gospodării și subsoluri ale blocurilor locative, precum și intervenții pentru tractarea mijloacelor de transport blocate.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Cele mai multe intervenții au loc în raionul Telenești, unde sunt în desfășurare 10 misiuni. În orașul Telenești, pompierii efectuează lucrări de pompare a apei, dintre care două în subsolurile unor blocuri locative și una într-o gospodărie. Alte trei intervenții sunt realizate în satul Inești, unde apa s-a acumulat în beciurile localnicilor.
De asemenea, echipele IGSU au fost solicitate pentru tractarea mai multor mijloace de transport rămase blocate în urma ploilor, fiind desfășurate în prezent trei astfel de misiuni. Totodată, salvatorii intervin și pentru defrișarea arborilor doborâți de vânt.
În raionul Edineț, în localitatea Trinca, echipajele IGSU evacuează apa din beciul unei gospodării, iar în orașul Drochia sunt efectuate lucrări de pompare a apei din subsolul unei clădiri. În municipiul Strășeni, pompierii au fost solicitați pentru evacuarea apei acumulate în subsolul unei clădiri.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să manifeste prudență, să evite deplasările în zonele inundate și să apeleze Serviciul 112 în caz de situații de risc sau urgență.











