StiripesurseExterneSalvini îi sugerează lui Macron să se 'trateze', după ce preşedintele...

Salvini îi sugerează lui Macron să se ‘trateze’, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina

Publicat:

Salvini îi sugerează lui Macron să se ‘trateze’, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina

Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician “periculos” care ar trebui “să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe în Ucraina pentru a susţine armata acesteia în războiul cu Rusia, relatează AFP.

Un obişnuit al declaraţiilor ce fac notă discordantă faţă de politica pro-Kiev a şefei guvernului italian Georgia Meloni, liderul partidului de extremă dreapta Liga a reacţionat astfel în faţa presei după declaraţiile lui Macron şi ale fostului premier italian Mario Monti, care a afirmat şi el că, la un moment dat, ar putea fi “necesară” trimiterea unor trupe străine în Ucraina, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

“Ei ar trebui să se trateze”, a spus Salvini despre Macron şi Monti. “Cei care au această părere (că ar trebui trimise trupe în Ucraina – n.red.) şi o spun ca şi când ar fi ceva normal, este valabil deopotrivă pentru Macron şi Monti, sunt periculoşi”, crede vice-premierul italian.

“Dacă ei vor atât de mult să se bată, atunci să plece în Ucraina, mâine, sunt aşteptaţi acolo”, a completat Matteo Salvini, care l-a acuzat şi în martie pe Emmanuel Macron că “reprezintă un pericol pentru ţara noastră şi pentru continentul nostru”.


Reacţia lui Salvini de atunci venise după ce, la finalul unei conferinţe internaţionale de susţinere a Ucrainei desfăşurată la sfârşitul lunii februarie la Paris, Macron a sugerat prima dată posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, “trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”. Într-un interviu acordat săptămâna trecută publicaţiei The Economist, preşedintele francez a reafirmat că nu exclude posibilitatea trimiterii unor trupe străine în sprijinul Ucrainei.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

În declaraţia sa de miercuri în care i-a criticat pe Macron şi Monti, vicepremierul italian a lăudat în schimb discursul susţinut de preşedintele rus Vladimir Putin la ceremonia în care acesta a fost reînvestit marţi în funcţie. “Ieri, Putin a invitat, printre altele, la dialog şi sper că 2024 va fi anul păcii, nu al soldaţilor plecaţi să moară în Ucraina”, a mai spus Salvini.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un studiu arată o legătură surprinzătoare între căderea părului și medicamente de slăbit și diabet

Medicamentele populare pentru slăbit și diabet, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, pot avea un efect secundar nedorit. Un nou studiu arată că aceste medicamente...

Căldura extremă afectează și sănătatea mintală. Tot mai mulți oameni dezvoltă anxietate

Valurile repetate de căldură pot avea efecte importante asupra sănătății mintale, avertizează psihologii. Tot mai multe persoane dezvoltă anxietate climatică, o stare caracterizată prin...

‘Ozempic natural’, descoperit cu ajutorul inteligenței artificiale

O echipă de cercetători de la Stanford Medicine susține că a descoperit o moleculă naturală care ar putea deschide calea către o nouă generație...

27 iulie: Ziua Mondială a Cărților Vechi

27 iulie: Ziua Mondială a Cărților Vechi este o sărbătoare care celebrează importanța cărților vechi și a literaturii rare. Această zi nu este atât...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.