StiripesurseȘtirile zileiSâmbătă, 1 noiembrie, Republica Moldova celebrează Ziua Națională a Radioului

Sâmbătă, 1 noiembrie, Republica Moldova celebrează Ziua Națională a Radioului

Publicat:

Sâmbătă, 1 noiembrie, Republica Moldova celebrează Ziua Națională a Radioului, conform unei hotărâri din 2023 a Guvernului. Ziua a fost instituită la inițiativa Companiei „Teleradio-Moldova”, având scopul de a corecta percepțiile istorice și de a recunoaște contribuția radioului la cultura și identitatea națională.

Provocările în radio sunt la fel ca în toată mass-media, susține directorul general adjunct al Radiodifuziunii din cadrul Teleradio-Moldova, Cornel Ciobanu. Potrivit acestuia, chiar dacă la televiziune se pune accentul pe video, radioul încearcă să capteze atenția publicului prin sunet, iar în timp lucrurile s-au schimbat, astăzi Radio Moldova poate fi deja nu doar ascultat, ci și vizionat.

„Suntem cei care trebuie să asigurăm oamenii care astăzi au un nesaț de informație cu ceea ce poate să le ofere un post de radio. Radioul acum, în secolul 21, este și altceva decât era acum 20, 30 sau 100 de ani. Noi, Radio Moldova și toate posturile care fac parte din familia Teleradio-Moldova, punem accent și pe video. Noi avem emisiuni înregistrate, avem emisiuni montate, suntem pe rețele cu propriile site-uri. Încercăm să facem față și să ținem pasul cu tot ceea ce înseamnă modernitate”, a declarat directorul Radio Moldova.

Citește și: Eugen Osmochescu: „Primele acțiuni pe care le putem implementa pe o perioadă de 100 de zile, pot determina o creștere economică de până la 1-2 la sută”

Cornel Ciobanu a adresat un mesaj către angajații instituției cu prilejul marcării Zilei Naționale a Radioului.


„În primul rând, le mulțumesc pentru tot ceea ce fac și continuă să creadă în radio. Și faptul că aici suntem trei generații demonstrează că radioul nu a murit și radioul va fi în continuare și va însoți viețile fiecăruia dintre noi”, a menționat Cornel Ciobanu.

Anterior, începuturile radioului erau legate de anul 1930, când la Tiraspol a fost înființat un post sovietic. În realitate, prima transmisiune radio în actualul teritoriu al Moldovei a avut loc pe 1 noiembrie 1928, prin semnalul Radio București, iar ulterior s-a creat la Chișinău Radio Basarabia, precursorul actualului Radio Moldova​.

După independența Republicii Moldova, Radio Moldova a reluat rolul de instituție publică, contribuind la consolidarea valorilor naționale și fiind un reper de stabilitate și informare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.