StiripesurseȘtirile zileiSancțiuni americane împotriva unei bănci din Venezuela, la o zi după...

Sancțiuni americane împotriva unei bănci din Venezuela, la o zi după arestarea șefului de cabinet al lui Guaido

Publicat:

Statele Unite au impus vineri sancțiuni împotriva băncii venezuelene Bandes, la o zi după ce Administrația Donald Trump a avertizat că va lua măsuri după arestarea șefului de cabinet al lui Juan Guaido, Roberto Marrero, anunță Reuters, potrivit Mediafax.

Trezoreria Statelor Unite a anunțat că vizate de aceste sancțiuni sunt și filialele din Uruguay ale Banco de Desarrollo Economico y Social de Venezuela – Bandes (Banca pentru Dezvoltare Economică și Socială a Venezuelei, n.r.).

Citește și : ONU face apel la donaţii pentru sudul Africii, regiune afectată de ciclonul Idai

“Maduro și oamenii lui au deviat de la menirea inițială a acestei bănci, într-o încercare disperată de a rămâne la putere”, a declarat directorul Trezoreriei, Steven Mnuchin.

Trezoreria Statelor Unite susține că Nicolas Maduro ar fi încercat să scoată un miliard de dolari din Venezuela cu ajutorul Bandes Uruguay la începutul acestui an.


Bandes a primit miliarde de dolari în ultimii ani de la Banca pentru Dezvoltare a Chinei. Banii au fost folosiți de către guvernul de la Caracas pentru a finanța proiecte de infrastructură.

Sancțiunile impuse de autoritățile americane implică înghețarea activelor băncii. Totodată, cetățenilor americani le va fi interzis să aibă legături cu Bandes.

Citește și : Uniunea Europeană își menține poziția în ceea ce privește statutul Înălțimilor Golan (Tusk)

Roberto Marrero, șeful de cabinet al liderului opoziției din Venezuela, Juan Guaido, a fost arestat joi în urma unui raid al forțelor de securitate. Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a reacționat și a solicitat eliberarea acestuia. “Îi vom trage la răspundere pe cei implicați”, a postat oficialul american pe contul său de Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.