StiripesurseCultură și MediaSancțiuni mai aspre pentru studenții UTM prinși copiind la examene

Sancțiuni mai aspre pentru studenții UTM prinși copiind la examene

Publicat:

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) își va revizui Codul deontologic al studenților, urmând a fi introduse sancțiuni mai aspre pentru cei depistați copiind în timpul examenelor. Acestea ar putea include chiar și exmatricularea din cadrul instituție, fără drept de restabilire la studii. Afirmațiile au fost făcute de rectorul UTM, Viorel Bostan, în cadrul ediției din 12 mai a podcast-ului „Есть вопросы”, difuzat pe NewsMaker.

Eu cred că avem oarecum o atitudine mult prea empatică față de cei care încalcă codul academic, codul de etică. Vă dau un exemplu. Foarte mulți colegi de-ai noștri din mediul universitar, atunci când prind un student copiind, sunt relativ empatici. Țin cu studentul. În sensul în care maxim cei fac, îi iau copiuțele și-l elimină de la examen. În universitățile occidentale, din Statele Unite sau din Europa de Vest, lucrul acesta este o încălcare foarte gravă a codului deontologic. Și, de cele mai multe ori, sancțiunea la primul copiat este exmatricularea din universitate, inclusiv fără dreptul de a te restabili în orice altă universitate. Eu cred că ar trebui și universitatea noastră… (…) O să lucrăm la o nouă versiune a Codului deontologic și vom discuta în cadrul comunității noastre academice să aplicăm și sancțiuni mai grave pentru cei care copie”, a declarat Bostan.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Rectorul UTM a argumentat că penalizarea dură a studenților care trișează la examene este necesară pentru a nu-i descuraja pe cei care studiază și respectă regulile.

Să fim mai puțin empatici. (…) Este cel mai demotivant lucru atunci când tu ai un nouă sau opt, pe care tu l-ai chinuit, ai lucrat mult, ai depus efort, ai sacrificat timpul tău, și, pe de altă parte, un coleg care a copiat la examen are nota zece”, a spus Viorel Bostan.


Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nu sunt hosta și nici begonii. Planta care crește în locurile unde altele nu rezistă

Căpșuna de pădure (Fragaria vesca) este recomandată de peisagiști ca una dintre cele mai bune plante de acoperire a solului pentru zonele umbrite. Se...

Locul ideal în care să depozitezi roșiile pentru păstrarea aromei. Nu e frigiderul

Un loc anume din bucătărie asigură că roșiile vor avea „cea mai bună aromă și textură” și nu este frigiderul. În luna iunie a început...

Amenzile pentru viteză cresc de 10 ori. Ce șoferi vor plăti 333 de euro

Ucraina pregătește o reformă radicală a amenzilor pentru depășirea vitezei. Proiectul de lege prevede sancțiuni de până la 17.000 de grivne, echivalentul a aproximativ...

După ce au încercat trendurile virale de frumusețe, multe femei au ajuns la aceeași concluzie

Un număr tot mai mare de femei își doresc rutine de frumusețe mai simple, pe măsură ce se satură de trendurile moderne promovate în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.