Şantaj colosal! Trei moldoveni cereau o taxă de protecţie de peste 1.200.000 dolari

Publicat:

Şantaj colosal! Trei moldoveni cereau o taxă de protecţie de peste 1.200.000 dolari

Ofițerii INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au reținut trei persoane, unul dintre ei pretinzând la rangul de „hoț în lege”, pentru șantaj în sumă de peste 1.200.000 dolari.

Potrivit Poliției Republicii Moldova, cei trei bănuiți au vârste de 25, 45 și 59 de ani, toți fiind originari din UTA Găgăuzia, transmite Știri.md.


Citeşte şi: MITROPOLIA MOLDOVEI condusă de Vladimir – STRUCTURĂ DE OCUPAȚIE A FEDERAȚIEI RUSE – Stiripesurse.md

S-a stabilit că persoana în vârstă de 45 de ani a participat în trecut la o reuniune a așa-numit „hoți în lege” din Republica Moldova, Federația Rusă, Azerbaidjan și Turcia, unde candidatura sa pentru atribuirea statutului de „hoț în lege” propusă de „Chitaeț” a fost respinsă.

Astfel, s-a constatat că, în prima jumătate a anului 2022, bănuiții au șantajat un fost om de afaceri din aceeași regiune sudică. Aceștia l-au impus să semneze contracte prin care acesta i-ar fi vândut pretendentului la statut în lumea criminală un apartament din Chișinău și terenuri din Sud.

Oamenii legii menționează că relația cu victima se trage încă din copilărie, iar în trecut au avut loc și unele tranzacții cu actualii bănuiți.

Tot anul trecut, după ce victima și-ar fi vândut afacerea pe care o deținea în afara țării, aceștia au pretins de la el suma de 1.200.000 de dolari.

După ce victima a depus o plângere la poliție, au urmat șapte percheziții, atât la Chișinău, cât și la sudul țării. Acolo au fost ridicate de către oamenii legii mai multe informații și obiecte relevante cazului, inclusiv contractele semnate sub amenințarea cu moartea victimei.

Şantaj colosal! Trei moldoveni cereau o taxă de protecţie de peste 1.200.000 dolari

De menționat că omul de afaceri este și el vizat în câteva dosare, inclusiv pentru escrocherie, fiind examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Urmează ca procurorii PCCOCS să depună demersuri de aplicarea a arestului pentru 30 de zile în privința bănuiților, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.