StiripesurseȘtirile zileiŞapte clerici catolici au fost RĂPIŢI în Haiti

Şapte clerici catolici au fost RĂPIŢI în Haiti

Publicat:

Şapte membri ai clerului catolic, printre care doi francezi, au fost răpiţi duminică în Haiti, a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt al Conferinţei episcopilor din această ţară săracă din Caraibe pradă unei puternice insecurităţi, notează AFP, potrivit agerpres.

Grupul, din care fac parte o călugăriţă şi un preot francez, a fost răpit în cursul dimineţii la Croix-des-Bouquets, în apropierea capitalei Port-au-Prince, în timp ce se îndrepta spre instalarea unui nou preot, a explicat părintele Loudger Mazile.

Citeşte şi: Nora Al-Matrooshi este prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite – Black News

Răpitorii cer o răscumpărare de un milion de dolari, a spus el.

Poliţia suspectează că o bandă înarmată activă în zonă, supranumită “400 Mawozo”, se află în spatele răpirii, potrivit unei surse din rândurile forţelor de ordine.


Contactată de AFP, Ambasada Franţei nu a comentat deocamdată.

Răpirile pentru răscumpărare au cunoscut o recrudescenţă în ultimele luni la Port-au-Prince ca şi în provincii, fiind o dovadă a extinderii influenţei bandelor armate pe întreg teritoriul haitian.

“Este prea mult. A sosit timpul ca aceste acţiuni inumane să înceteze”, a reacţionat duminică Pierre-André Dumas, episcopul de Miragoâne, contactat telefonic. “Biserica se roagă şi se solidarizează cu toate victimele acestui act ticălos”, a adăugat el.

Citeşte şi: AfD şi-a finalizat programul electoral pentru următoarele alegeri, concentrat pe ridicarea restricţiilor şi ieşirea din UE – Black News

În martie, puterea executivă haitiană a declarat starea de urgenţă pentru o lună în anumite cartiere ale capitalei şi o regiune din provincie cu scopul de “a restabili autoritatea statului” în zonele controlate de grupuri criminale.

Măsura este motivată de acţiunile bandelor înarmate care “răpesc oameni pentru răscumpărare declarând-o în mod deschis, furând şi jefuind proprietăţi publice şi private şi confruntându-se deschis cu forţele publice de securitate”, potrivit unui decret al preşedinţiei ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șefa statului – nemulțumită de decizia CSP de a promova procurori care au picat repetat vettingul

Președinta Maia Sandu a criticat decizia Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) de a promova procurori care au picat de două ori evaluarea externă, transmite...

Incendiu la Rîbnița. O mamă a reușit să-și salveze toți cei trei copii aflați în pericol

O familie cu trei copii din Rîbnița a fost la un pas de tragedie după ce casa le-a luat foc în toiul nopții. Citește și:...

Mii de locuri vacante în Moldova

Piața muncii din Republica Moldova continuă să indice un deficit semnificativ de personal în mai multe sectoare ale economiei. Citește și: Alertă de căldură extremă....

Platforma Demnitate și Adevăr are o nouă conducere

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) are o nouă conducere. Delegații Congresului formațiunii l-au ales pe Liviu Vovc în funcția de președinte al partidului, acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.