StiripesurseȘtirile zileiŞapte fete s-au înecat într-un naufragiu în nordul Nigeriei

Şapte fete s-au înecat într-un naufragiu în nordul Nigeriei

Publicat:

Şapte fete cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani s-au înecat în noaptea de joi spre vineri, după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat pe un râu din statul Jigawa, în nordul Nigeriei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AFP, scrie agerpres

Fetele se întorceau acasă, de cealaltă parte a râului Gasanya, în districtul Auyo, după o ceremonie religioasă marcând naşterea profetului Mohamed, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jigawa, Lawan Shiisu.

Citește și : Fostul preşedinte brazilian Lula da Silva a fost primit premierul spaniol

“Trei dintre ele au fost salvate, însă şapte au murit”, a adăugat acesta.

Fetele, care “se grăbeau să plece acasă”, au decis în jurul miezului nopţii să navigheze ele însele o ambarcaţiune ancorată pe malul pustiu, fără cârmaci, a completat Shiisu.


Naufragiile sunt frecvente pe fluviile şi râurile din Nigeria. Supraîncărcarea şi întreţinerea precară a ambarcaţiunilor, nerespectarea regulilor de siguranţă şi vremea nefavorabilă se numără printre principalele cauze ale acestora.

Citește și : Zeci de pasageri au profitat de escala făcută la Barcelona pentru a cere AZIL în Spania

În mai, circa 100 de persoane s-au înecat când ambarcaţiunea lor supraîncărcată s-a rupt în două şi s-a scufundat în statul Kebbi, din nord-vestul ţării.

Câteva zile mai târziu, 30 de persoane au pierit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat în statul Niger, în centrul ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.