StiripesurseExterneŞapte persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile din Grecia

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile din Grecia

Publicat:

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi a furtunilor care au provocat inundaţii pe insula grecească Evia în weekend, au precizat duminică autorităţile, potrivit Reuters şi agerpres.

Trei dintre victime, printre care şi un bebeluş, au fost descoperite în localitatea Politika, iar alte patru, în satul Amfithea şi regiunea Bourtzi din centrul insulei Evia, la nord-est de Atena, potrivit departamentului de pompieri.

Citeşte şi: Palestinienii au ‘bombardat’ Israelul cu baloane incendiare

Salvatorii caută în continuare o altă persoană dispărută.

”Suntem în noroi de la ora şase de dimineaţă. Nu puteam face nimic, m-am urcat pe masă ca să mă salvez. Eram singur”, a declarat pentru Reuters un rezident din Bourtzi.


Serviciul de pompieri a primit zeci de apeluri pentru a ajuta la scoaterea apei din locuinţe şi vehicule acoperite de noroi.

Zeci de rezidenţi au fost evacuaţi, iar 43 de persoane au fost salvate cu ajutorul elicopterelor într-o zonă unde apele unui râu au ieşit din matcă, inundând drumurile. Transportul a fost perturbat.

”Ne confruntăm cu un fenomen pe care nu l-am mai trăit până acum”, le-a declarat reporterilor ministrul adjunct al protecţiei civile Nikos Hardalias, care a inspectat zona, adăugând că schimbările climatice sunt un factor care îngreunează anticiparea intensităţii unor astfel de fenomene.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Carolina de Nord

Autorităţile se aşteptau la 63 de litri pe metru pătrat într-un interval de 24 de ore, însă cea mai recent confirmată măsurătoare a arătat 350 de litri pe metru pătrat de precipitaţii, a precizat acesta.

Se estimează că schimbările climatice ar putea intensifica evenimentele meteorologice în Grecia, unde verile sunt de obicei secetoase, au precizat experţii. Furtunile sunt rare, dar au devenit mai frecvente în ultimii ani. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump a schimbat avionul de urgență în Turcia, la summitul NATO, din cauza unei amenințări din Iran

Serviciul Secret a decis înlocuirea aeronavei primite din Qatar cu modelul Air Force One dotat cu sisteme avansate de apărare. Măsura a fost luată...

Trump îl va primi marți la Casa Albă pe Netanyahu. Ce se află în spatele întâlnirii dintre cei doi lideri

Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să fie primit marţi de către preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, în plină reluare a ostilităţilor între...

Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene. Cât este indemnizația lunară

Înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene au început, în premieră putând aplica și absolvenții de învățământ profesional și tehnic, nu doar...

Autoritățile din Panama spun că mai mulți cetățeni au fost păcăliți să lupte în războiul din Ucraina

Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.