StiripesurseȘtirile zileiȘapte polițiști din Strășeni și Călărași sunt cercetați penal pentru corupţie

Șapte polițiști din Strășeni și Călărași sunt cercetați penal pentru corupţie

Publicat:

Șapte polițiști din Strășeni și Călărași sunt cercetați penal de oamenii legii, fiind suspectați de acte de corupție. Potrivit SPIA, unul dintre cei vizați activează în cadrul IP Strășeni, în timp ce alți șase – în cadrul INSP.
Conform probelor acumulate, activitatea celor vizați a fost documentată din vara anului 2024. Astfel, cei șapte bănuiți, cu vârste cuprinse între 27 și 39 ani, luau bani de la șoferi pentru a nu documenta încălcările din domeniul circulației rutiere, iar în unele cazuri aceștia chiar și mușamalizau infracțiunile.

În rezultatul perchezițiilor efectuate, oamenii legii au reușit să obțină mai multe probe.

Prin urmare, polițiștii investigați penal au fost citați în fața autorităților de drept, iar în privința a patru din ei a fost înaintată bănuiala, urmând ca alții trei să se prezinte în acest scop.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.