SĂRĂCIA îi împinge pe turci la gesturi extreme: O altă familie a fost găsită moartă!

Publicat:

Poliţia turcă a descoperit vineri într-un apartament din Istanbul trupurile neînsufleţite ale unui bărbat şi unei femei, împreună cu al copilului lor de 6 ani, în ceea ce se crede că este un nou caz de sinucidere şi omucidere cu cianură ca urmare a dificultăţilor financiare, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Aparent tatăl şi-a otrăvit familia cu cianură. Se afla într-o gravă criză financiară, fiind prins în datorii mari de foarte multă vreme”, a spus Bulent Kerimoglu, primarul din districtul Bakirkoy al Istanbulului.


Citeşte şi: În prag de iarnă, Putin ameninţă Europa cu TĂIEREA gazelor

El a menţionat că medicii legişti urmează să stabilească exact cauza morţii.

Tatăl, un comerciant local de bijuterii, suferea de “depresie” din cauza “datoriilor excesive acumulate după o serie de tranzacţii online neoficiale”, a explicat procuratura din Istanbul.

Este vorba de al treilea caz de sinucidere “în familie” în decurs de o săptămână legat de greutăţi financiare. Sâmbătă, o familie cu patru membri, părinţii şi doi copii, au murit în Antalya intoxicaţi cu cianură, tatăl lăsând o notă explicativă în care se plângea de probleme cu banii. La 6 noiembrie, două surori şi doi fraţi au fost găsiţi morţi în apartamentul lor din Istanbul, otrăviţi de asemenea cu cianură, gest la care ar fi recurs tot din cauza problemelor financiare.

Citeşte şi: 27 de oameni au murit TRĂSNIŢI de fulgere în Pakistan

Economia Turciei este într-o stare precară, cu niveluri ridicate ale datoriei publice şi şomajului. Aproape un milion de turci şi-au pierdut locul de muncă în perioada august 2018 – august a.c., după cum a anunţat vineri Institutul turc de statistică TurkStat. Peste 70% din populaţia ţării avea un nivel ridicat de îndatorare, în 2018.

Miercuri, agenţia turcă pentru monitorizarea media, RTUK, a avertizat presa să nu încurajeze sinuciderile, denunţând faptul că unele relatări ar fi “normalizat” sau “dramatizat” astfel de cazuri, şi s-a angajat să ia măsuri împotriva conţinuturilor “violente”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.