StiripesurseSocialSărbătoare mare pentru creștinii ortodocși de stil vechi: Adormirea Maicii Domnului

Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși de stil vechi: Adormirea Maicii Domnului

Publicat:

După două săptămâni de post, creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox.

Evenimentul simbolizează trecerea Fecioarei Maria la cele veșnice și este asociat, în tradiția populară, cu încheierea verii, transmite IPN.

Citeşte şi: Ce afaceri are fondatorul Partidul Democrat Modern din Moldova, Vlad Cebotari – Stiripesurse.md

Tradițional, în această zi, credincioșii aduc la biserică primii struguri pentru binecuvântare, iar în mediul rural se păstrează obiceiul alegerii seminței de grâu pentru anul agricol următor.

Sunt puse pe pauză lucrările agricole, întrucât se consideră că Maica Domnului „odihnește ogorul” în această zi. Totodată, este recomandat să se culeagă flori de vară pentru remedii naturale, iar gospodinele pregătesc bucate tradiționale, apoi le împarte cu vecinii și familia.


De asemenea, fetele necăsătorite se roagă în fața icoanei Maicii Domnului să-și găsească ursitul, femeile cer sănătate și belșug în gospodărie, iar bărbații se roagă pentru recolte bogate.

Potrivit scrierilor bisericești, Fecioara Maria a fost vestită de un înger că se apropie momentul adormirii sale. Cei doisprezece apostoli au fost aduși să-i fie alături în ceasul trecerii, însă Apostolul Toma a lipsit. Ajuns mai târziu, el a cerut să-i vadă trupul, dar mormântul era gol. Din acel moment se consideră că Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer de către Fiul său, Iisus Hristos.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Penélope Cruz și Javier Bardem revin împreună în ‘Bunker’, selectat la Veneția

Penélope Cruz și Javier Bardem vor concura pentru Leul de Aur la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția...

Un organ ignorat zeci de ani revine în atenția cercetătorilor. Legătura cu longevitatea

Timusul, o glandă puțin cunoscută aflată sub stern și în fața inimii, atrage din nou atenția oamenilor de știință, care cred că ar putea...

Două supernove provenite din același sistem stelar, identificate de cercetători

O echipă internațională de cercetători a identificat, pentru prima dată, dovezi că două stele masive aflate într-un sistem binar au explodat succesiv sub formă...

Cum se poate transforma un virus inofensiv într-un pericol pentru oameni. Ce au descoperit cercetătorii

Multe boli infecţioase emergente apar după ce agenţi patogeni care circulă la animale reuşesc să infecteze oamenii. Un nou studiu arată că modificări genetice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.