X

Şase persoane au murit şi 11 au fost rănite de un bombardament ucrainean în oraşul Doneţk (Denis Puşilin)

Şase persoane au murit şi unsprezece au fost rănite de un bombardament al forţelor ucrainene în oraşul Doneţk, a anunţat marţi şeful administraţiei regionale instalate de Moscova, Denis Puşilin, transmit Reuters şi AFP.

‘Şase persoane au fost ucise şi unsprezece rănite în urma a trei tiruri de obuze în centrul Doneţkului, potrivit informaţiilor preliminare’, a scris Puşilin într-un mesaj pe Telegram.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Au fost avariate clădiri civile, în special un centru social, o unitate medicală şi imobile de locuit, a adăugat el.

Puţin mai devreme, şeful administraţiei ruse a oraşului, Aleksei Kulemzin, a afirmat că bombardamentul a lovit un centru social, provocând prăbuşirea plafonului şi moartea a şase persoane.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

Kulemzin spunea că se baza pe ‘date preliminare’ şi că informaţiile erau ‘în curs de clarificare’.

Regiunea Doneţk este una din cele patru provincii ucrainene anexate de Rusia în urma ofensivei declanşate în februarie 2022.

Tags: Aleksei KulemzinDenis PuşilinDoneţkmoscovaucraina
Categorii: ExterneRăzboi in UcrainaȘtirile zilei