StiripesurseSintezeSătui până peste cap de măsurile de austeritate, iordanienii ies la...

Sătui până peste cap de măsurile de austeritate, iordanienii ies la proteste

Publicat:

Circa 1000 de iordanieni au ieşit joi în stradă la Amman pentru a protesta împotriva unei noi legi fiscale adoptate luna trecută, în cadrul măsurilor de austeritate care vizează reducerea datoriei publice în schimbul unui împrumut de la FMI, relatează AFP, dpa şi Petra, potrivit agerpres.

Vegheaţi de un important dispozitiv de forţe de securitate, manifestanţii s-au adunat în apropiere de sediul premierului pentru a denunţa legea care, în opinia lor, modifică prea puţin textul iniţial, care în iunie a generat ample proteste şi a provocat căderea guvernului. Protestatarii au criticat totodată un proiect de lege care înăspreşte măsurile împotriva criminalităţii informatice.

Citeşte şi: Japonia dă undă verde pentru reluarea construcţiilor la o bază americană nedorită de localnici

Manifestanţii au arborat pancarte pe care scria “Jos legea impozitelor!” şi “A pune botniţă înseamnă terorism” şi au strigat sloganuri în favoarea “reformelor şi schimbării”. “Jos strategia de sărăcire!”, “Vrem un guvern de patrioţi, nu o bandă de hoţi!” – au mai scandat participanţii la protest. Forţele de securitate au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a-i opri pe manifestanţii care au încercat să iasă din perimetrul autorizat pentru protest.


Alte proteste de mai mică amploare din ultimele două săptămâni au fost urmate de arestarea a 24 de militanţi, au indicat site-uri de informaţii iordaniene. La protestul de joi s-au făcut auzite şi apeluri la eliberarea manifestanţilor reţinuţi.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Joumana Ghneimat, a avertizat tot joi că “nu vor fi tolerate acţiunile derulate în afara cadrului legal”, subliniind însă că autorităţile sunt în favoarea dialogului. Marţi, premierul iordanian Omar Razzaz a primit un grup de tineri militanţi veniţi să prezinte revendicările manifestanţilor.

Citeşte şi: Trump face toate demersurile pentru blocarea accesului persoanelor transgen în armata americană

Protestele au loc după ce la 18 noiembrie parlamentul de la Amman a aprobat un proiect amendat al legii fiscale care în primăvară a antrenat valul de proteste soldat cu demisia premierului de atunci, după care proiectul iniţial de lege a fost retras. Acesta prevedea majorarea cu cel puţin 5% a impozitelor pentru salariaţi şi cu 20-40% a celor pentru firme, dispoziţii care nu s-au schimbat nici în versiunea amendată a documentului, care mai trebuie promulgată de regele Abdullah.

Noul text creşte în schimb, din 2019, pragul de scutire de impozit a persoanelor fizice la venituri de 20.000 de dinari (24.700 euro) de la 18.000 dinari cât era anterior. Un alt amendament introduce cheltuieli deductibile de până la 2000 de dinari de familie pentru educaţie şi sănătate şi de 1000 de dinari pe persoană, cu condiţia existenţei de documente justificative.

Iordania, lipsită resurse naturale şi dependentă de asistenţa externă, se confruntă cu o situaţie economică dificilă, reflectată într-o rată a şomajului de 18,5% şi cu 20% din populaţie trăind la limita pragului de sărăcie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.