Patru proiecte de modernizare a infrastructurii publice, cu o valoare totală de peste 15,7 milioane de lei din bugetul de stat, au fost implementate în ultimii ani în satul Popeasca, raionul Ștefan Vodă, în cadrul programelor naționale de dezvoltare locală, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru aproximativ 2.530 de locuitori, transmite MOLDPRES.
Unul dintre cele mai importante proiecte a vizat reparația și modernizarea Căminului cultural din localitate, realizată în cadrul primei ediții a Programului Național „Satul European”. Lucrările au inclus renovarea spațiilor interioare și a scenei, dotarea sălii mari cu 250 de scaune, instalarea unui sistem de climatizare și ventilare, precum și amenajarea unui bloc sanitar. Investiția finanțată prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) a fost de 4,473 milioane de lei, iar autoritatea publică locală a contribuit cu 75 de mii de lei.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Prin Programul „Satul European Expres” a fost reconstruit terenul de sport și amenajat un teren de minifotbal, în urma unei investiții de 428,5 mii de lei din FNDRL. Proiectul are drept scop încurajarea practicării sportului și susținerea echipelor locale, fiind destinat atât copiilor și tinerilor din Popeasca, cât și celor din localitățile învecinate.
O altă investiție importantă a fost realizată în cadrul celei de-a doua ediții a Programului „Satul European”, prin construcția unei infrastructuri moderne de agrement. Spațiul amenajat include zone de odihnă și socializare, un teren de joacă, o scenă de vară, trotuare, bănci, spații verzi, locuri de parcare, gard de protecție și iluminat public. Valoarea proiectului s-a ridicat la 4,25 milioane de lei, la care autoritatea locală a contribuit cu peste 750 de mii de lei.
Totodată, prin Programul „Europa este aproape”, au fost reabilitați capital 1,53 kilometri de drum pe străzile Ion Cazacu, 27 August, Florilor și Ștefan cel Mare. Lucrările au inclus instalarea indicatoarelor rutiere și aplicarea marcajelor. Potrivit autorităților locale, sectoarele respective nu au beneficiat de reparații capitale timp de aproximativ 30 de ani, iar starea lor îngreuna accesul către șapte instituții comunitare, inclusiv oficiul poștal. Pentru acest proiect, Guvernul a alocat peste 6,6 milioane de lei prin FNDRL, iar contribuția administrației publice locale a fost de 734,4 mii de lei.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
De infrastructura modernizată beneficiază aproximativ 2.530 de locuitori ai satului Popeasca, dintre care peste 350 sunt copii, precum și locuitori din satele învecinate.
Primarul satului Popeasca, Ion Pădureț, a declarat că transformările realizate în ultimii cinci ani au schimbat semnificativ aspectul centrului localității și sunt apreciate de comunitate. Edilul a mulțumit Guvernului, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și specialiștilor Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) pentru sprijinul acordat în selectarea și implementarea proiectelor.











