Un saudit căutat de poliţişti a fost împuşcat mortal

Publicat:

Un saudit căutat pentru o presupusă implicare într-un atac din aprilie în care au murit patru poliţişti a fost ucis în timpul unei operaţiuni de securitate, a anunţat luni Ministerul de Interne saudit, conform AFP, potrivit agerpres.

Khalid Al-Shehri (foto) a refuzat să se predea forţelor de ordine venite să îl aresteze sâmbătă la locuinţa familiei sale la Nama, în sudul Arabiei Saudite, a precizat un purtător de cuvânt, citat de agenţia oficială SPA.


Citeşte şi: Cutremur într-o mină din Polonia. Doi oameni au murit, alţi trei sunt dispăruţi

El a ameninţat forţele de ordine cu un cuţit şi a fost împuşcat, a adăugat aceeaşi sursă.

Patru poliţişti saudiţi au fost ucişi şi patru răniţi la 20 aprilie într-un atac asupra unui post de control în provincia Asir, în sudul regatului.

Numeroase atacuri din Arabia Saudită au fost atribuite în ultimii ani unor grupări jihadiste precum Al-Qaida şi Statul Islamic (SI).

Alte atacuri s-au produs în provincia de est unde este concentrată minoritatea şiită şi au fost imputate unor militanţi înarmaţi ai acestei comunităţi. 

Citeşte şi: Aleasa lui Trump ar fi vrut să renunţe la conducerea CIA

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.