StiripesurseJustiţieScandal într-un bar din Râșcani: Doi polițiști s-au luat la bătaie

Scandal într-un bar din Râșcani: Doi polițiști s-au luat la bătaie

Publicat:

Scandal într-un bar din Râșcani: Doi polițiști s-au luat la bătaie

Un polițist a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-ar fi luat la bătaie cu un coleg. Cazul a vut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:30, într-un bar din localitatea Cucueții Noi, din raionul Râșcani.

Potrivit surselor pulsmedia.md, este vorba despre doi polițiști din cadrul IP Râșcani, unul de la Serviciul Investigații Infracțiuni, care era se află în concediu și era îmbrăcat în civil, iar cel de al doilea de la Serviciul Securitate Publică, care se afla în afara orelor de serviciu.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Cei doi ar fi fost în stare de ebrietate când între ei s-ar fi iscat un conflict în timp ce se aflau la barul din localitate.

Cearta dintre cei doi oameni ai legii ar fi degenerat într-o bătaie, în urma căruia primul l-ar fi lovit și îmbrâncit pe cel de-al doilea, iar acesta a căzut la pământ și și-a traumat grav fața.


Colegii bătăușilor documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele, iar pe numele celor doi urmează să fie inițiate anchete de serviciu.

Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.