StiripesurseSocialScaner mobil de ultimă generație la Vama Tudora

Scaner mobil de ultimă generație la Vama Tudora

Publicat:

Postul vamal de frontieră Tudora a fost dotat cu un scaner mobil de ultimă generație destinat controlului non-intruziv al mijloacelor de transport. Echipamentul a fost achiziționat prin cofinanțare din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii și a Guvernului Republicii Moldova, transmite Moldpres.

Noul sistem de scanare deține o capacitate operațională care consolidează protecția frontierei, sprijină combaterea traficului ilicit și răspunde necesităților de securitate într-un context regional marcat de provocările generate de războiul din Ucraina.

La evenimentul de inaugurare a scanerului mobil, directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a subliniat că dotarea cu tehnologie performantă de scanare reprezintă o investiție directă în securitatea Republicii Moldova și în reziliența frontierelor.

„Eficiența controlului non-intruziv este crucială pentru depistarea riscurilor și a mărfurilor ascunse, dar și pentru fluidizarea comerțului legal, într-un echilibru necesar între prevenirea infracționalității și facilitarea schimburilor comerciale. Prin această dotare tehnologică de ultimă generație, Republica Moldova face un pas ferm spre alinierea la standardele internaționale de control vamal, consolidând securitatea frontierei, creșterea capacităților operaționale și facilitarea comerțului internațional legal. Mulțumim partenerilor internaționali pentru sprijinul constant, care contribuie la modernizarea Serviciului Vamal”, a menționat Radu Vrabie.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ambasadei SUA, ai companiei Rapiscan Systems Inc. și ai autorităților naționale, fiind urmat de demonstrarea funcționalităților scanerului și de prezentarea activității postului vamal Tudora. Punerea în exploatare a acestui sistem performant are loc după un proces complex derulat în perioada 2023–2025, care a inclus proceduri internaționale de selecție, verificări tehnice la producător, instalarea și testarea la fața locului, precum și instruirea funcționarilor vamali.


Scanerul mobil Rapiscan Eagle M-60 are o capacitate de penetrare de peste 330 mm de oțel, poate scana până la 50 de vehicule pe oră și generează imagini de înaltă calitate cu diferențiere pe culori pentru detectarea eficientă a riscurilor. Achiziția a fost realizată prin cofinanțare: 50% din resursele Programului USAID MISRA și 50% din bugetul de stat al Republicii Moldova, valoarea totală negociată fiind de 2,930,873 USD pentru echipament, mentenanță și instruire.

Citeşte şi:  SUA avertizează cu privire la eventuale atacuri teroriste în timpul Cupei Mondiale din Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pregătirea mesei de Crăciun de altădată: „Tradiția impune ca la sărbători să se mănânce mult”

În numărul din 1 ianuarie 1930, revista „Ilustrațiunea Română” descria tradițiile culinare ale românilor în perioada sărbătorilor Crăciunului și Anului nou. „Cert lucru este că...

Mesajul transmis de Nicușor Dan de Crăciun: „Împreună, să ne recăpătăm forța unei națiuni conștientă de identitatea sa” 

Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne aminteşte de acasă, de magia copilăriei şi ne readuce mai aproape de esenţa valorilor care dau sens vieţii noastre,...

Ambasadoarea UE în R. Moldova, mesaj de sărbători: „Să vă reîntâlniți cu familiile voastre. La mulți ani!”

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorilor, adresând urări de pace, unitate și apropiere...

Vreme severă de Crăciun în România: cod galben de viscol, porturile din Constanța – închise

Crăciunul a adus vreme autentică de iarnă în mai multe regiuni ale României. Meteorologii au emis cod galben de viscol pentru București și alte...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.