StiripesurseJustiţieSchemă de contrabandă 'legalizată', deconspirată de oamenii legii

Schemă de contrabandă ‘legalizată’, deconspirată de oamenii legii

Publicat:

Procuratura Generală a anunțat deconspirarea unei scheme complexe de adaptare ilegală a legislației, care a facilitat introducerea mărfurilor accizate în perioada 2015–2019 prin intermediul „regimului duty-free”, creat de făptuitori pentru a parveni la declararea formală a acestora în raioanele din stânga Nistrului, transmite MOLDPRES.

Potrivit materialelor dosarului penal investigat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), această schemă ar fi cauzat prejudicii de peste 4 miliarde de lei, reprezentând valoarea drepturilor de import neachitate.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

 

Investigația relevă că schema a fost generată și implementată de o organizație criminală condusă de mai multe persoane, printre care și un fost deputat din acea perioadă. Ulterior, proiectul legislativ aferent a fost promovat în Parlament ca parte a unui act normativ mai amplu.


„După intrarea în vigoare a legii, actele pentru introducerea mărfurilor prezentau un caracter general și formal, așa cum fusese gândită ilegal din start. Schema de contrabandă «legalizată» a fost pusă în aplicare prin abuz de serviciu de către oficiali guvernamentali și alte persoane implicate, în beneficiul organizației criminale, fiind valorificată de grupuri specializate în contrabanda cu mărfuri accizate, în special produse de tutungerie”, precizează Procuratura.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Pentru acumularea probatoriului, procurorii specializați au deschis două cauze penale în perioada 2021–2022. În urma anchetei, care a inclus și cooperarea juridică internațională, PCCOCS, împreună cu ofițerii INI și angajații „Fulger”, a reținut persoanele bănuite. Acestea au fost puse sub acuzare pentru crearea și conducerea organizației criminale și abuz de serviciu, fiind plasate în arest preventiv pentru 30 de zile.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate, în timp ce inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie

21 iulie este a 202-a zi a calendarului gregorian și a 203-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 21 iulie (BOR) Sf. Cuv. Simeon și...

Horoscop 21 iulie 2026

Ziua aduce energie, claritate și oportunități pentru mai multe zodii. Taurii pot primi vești bune despre un proiect, Leii au șanse să negocieze condiții...

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.