StiripesurseDiasporaScholz către Zelenski: Vom continua să creştem presiunea asupra lui Putin....

Scholz către Zelenski: Vom continua să creştem presiunea asupra lui Putin. Acest război trebuie să se termine

Publicat:

G7 va “continua să crească presiunea” asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, a asigurat cancelarul german Olaf Scholz într-un mesaj pe Twitter adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a exprimat luni prin videoconferinţă în faţa liderilor celor şapte puteri, potrivit AFP, potrivit agerpres

“Ca G7, suntem uniţi alături de Ucraina şi vom continua să o susţinem. Pentru aceasta noi trebuie să luăm decizii dificile, dar necesare. Vom continua să creştem presiunea asupra lui Putin. Acest război trebuie să se termine”, a scris cancelarul german, gazda summitului G7, care se desfăşoară în sudul Germaniei până marţi.

Citește și : Zelenski: A doua armată a lumii a înfrânt triumfătoare o grădiniţă şi un bloc din Kiev

Liderii G7 au promis luni “să continue să furnizeze un sprijin financiar, umanitar, militar şi diplomatic” Ucrainei “oricât de mult timp va fi nevoie”, într-o declaraţie comună publicată în cursul summitului lor desfăşurat la castelul Elmau.

“Am decis să extindem sancţiunile pentru a restrânge de acum accesul Rusiei la tehnologii şi industrii cheie şi la alte resurse”, se subliniază în comunicatul dat publicităţii după intervenţia prin videoconferinţă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit EFE.


Liderii G7 şi-au exprimat de asemenea “preocuparea profundă” după anunţul făcut de Rusia că ea ar putea transfera rachete cu capacitate nucleară în Belarus.

Citește și : Producţia de petrol din Ecuador este la un ‘nivel critic’ și va fi suspendată în 48 de ore dacă protestele continuă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.