StiripesurseDiasporaScholz: Germania va livra Ucrainei un sistem de apărare aeriană Iris-T

Scholz: Germania va livra Ucrainei un sistem de apărare aeriană Iris-T

Publicat:

Germania, criticată de Kiev pentru livrările sale limitate de arme, va trimite un sistem perfecţionat de apărare aeriană capabil “să protejeze un mare oraş” de raidurile ruseşti, a anunţat miercuri cancelarul Olaf Scholz, citat de France Presse, potrivit agerpres.  

“Guvernul german a decis să furnizeze cel mai modern sistem de apărare antiaeriană de care dispune Germania, sistemul Iris-T”, a anunţat cancelarul german în faţa Bundestagului.

Citește și : Capsula cargo rusă Progress MS-18 s-a decuplat de la Staţia Spaţială Internaţională

Acest sistem “ar permite Ucrainei să protejeze un întreg mare oraş împotriva loviturilor aeriene ruseşti”, a argumentat liderul german, asigurând că ţara sa “va trimite mai multe arme” Kievului.

Acest sistem de apărare aeriană este dezvoltat de fabricantul german Diehl.


Germania va livra de asemenea un sistem radar capabil să detecteze artileria inamică, a adăugat el.

De asemenea, Berlinul îşi continuă livrările indirecte prin alte ţări europene.

Astfel, Germania a ajuns la un acord cu Grecia pentru ca Atena să trimită vehicule militare din epoca sovietică în Ucraina în schimbul unor blindate mai moderne furnizate de Berlin. Germania a încheiat deja un acord similar cu Republica Cehă pentru a ajuta la furnizarea de arme Ucrainei şi negociază în prezent un acord cu Polonia, aminteşte AFP.

Scopul este de a furniza Ucrainei arme din epoca sovietică pe care armata sa le cunoaşte şi le poate folosi rapid pentru a opri invazia rusă. Germania vrea să livreze 14 tancuri de luptă Leopard şi un vehicul blindat Leopard către Praga în schimbul trimiterii tancurilor T-72 de către cehi în Ucraina.

Citește și : Zelenski mulţumeşte UE pentru sancţiunile impuse Rusiei şi cere mai multe

Cu toate acestea, nu a fost stabilită încă o dată pentru livrare, iar Scholz a declarat în Parlament că discuţiile sunt în desfăşurare.

Scholz şi guvernul său, care au decis să investească 100 miliarde de euro pentru a moderniza armata, sunt criticaţi de opoziţie dar şi de autorităţile ucrainene pentru presupusa timiditate de care dau dovadă în livrările de arme către Kiev.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.