Scholz respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Publicat:

Scholz respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa.

“Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute până acum. Şi acestea funcţionează. Cel puţin aceasta este teoria mea”, a declarat şeful guvernului la un eveniment de la Berlin consacrat împlinirii a 75 de ani de la adoptarea Constituţiei Germaniei, potrivit stiripesurse.ro.


Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

După ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, germanii le-au furnizat ucrainenilor piese de artilerie cu rază lungă de acţiune, cum ar fi lansatorul de rachete Mars II, care poate lovi ţinte la peste 80 de kilometri.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă însă că Ucrainei i s-a interzis să folosească armamentul occidental împotriva unor obiective din Rusia. Într-un interviu acordat recent ziarului New York Times, el a cerut aliaţilor permisiunea de a lovi poziţii de artilerie ruseşti din apropierea frontierei ucrainene. Până acum, Ucraina a lovit ţinte din Rusia doar cu drone de producţie proprie.

Politicianul ecologist Anton Hofreiter a fost primul care a luat poziţie în cadrul coaliţiei guvernamentale de la Berlin împotriva restricţiilor impuse Ucrainei la utilizarea armamentului primit din Occident. El a declarat sâmbătă grupului de presă Funke că “este vorba de protejarea populaţiei ucrainene” şi că “legislaţia internaţională permite unui stat atacat să lovească obiective militare din ţara agresoare”.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

Potrivit cotidianului New York Times, Statele Unite iau deja în considerare eliminarea restricţiilor respective impuse Ucrainei.

Ministrul britanic de externe David Cameron a afirmat într-o vizită făcută recent la Kiev că decizia de a utiliza armamentul britanic împotriva unor poziţii din Rusia îi revine Ucrainei. Moscova a reacţionat convocându-l pe ambasadorul Regatului Unit şi ameninţând cu represalii în cazul unui atac cu arme furnizate de acest stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Persoanele ‘păsări de noapte’, rezultate mai bune la testele de inteligență decât cele care se culcă devreme

Persoanele 'păsări de noapte', rezultate mai bune la testele de inteligență decât cele care se culcă devreme Un studiu efectuat pe pe 26.000 de persoane...

Cum a arătat prințesa Kate la finala de la Wimbledon. Este a doua apariție de la anunțul legat de boala sa

Cum a arătat prințesa Kate la finala de la Wimbledon. Este a doua apariție de la anunțul legat de boala sa Kate Middleton, Prințesa de...

Alec Baldwin le mulţumeşte susţinătorilor săi după anularea procesului pentru omor prin imprudenţă

Alec Baldwin le mulţumeşte susţinătorilor săi după anularea procesului pentru omor prin imprudenţă Actorul american Alec Baldwin le-a mulţumit celor care l-au susţinut după ce...

Postul TV Cartoon Network neagă zvonurile privind închiderea

Postul TV Cartoon Network neagă zvonurile privind închiderea Cartoon Network alungă zvonurile de închidere după un protest viral pe rețelele sociale, reafirmându-și angajamentul față de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.