StiripesurseExterneScholz speră ca aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE...

Scholz speră ca aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE să aibă loc în mai puţin de 10 ani

Publicat:

Scholz speră ca aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE să aibă loc în mai puţin de 10 ani

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a exprimat luni speranţa ca statele din Balcanii de Vest să continue să facă progrese către calitatea de membru al Uniunii Europene, cu prilejul găzduirii, în capitala Germaniei, a summitului Procesului de la Berlin, relatează dpa şi AFP, conform Agerpres.

„Sper că nu va mai dura încă 10 ani până când toate cele şase state vor deveni în sfârşit membre ale UE”, a declarat Scholz, referindu-se la Serbia, Muntenegru, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord şi Albania.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Cancelarul a făcut aceste remarci alături de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferinţă de presă pe marginea întâlnirii, la care liderii au semnat un plan de acţiune privind o piaţă comună în regiune, precum şi un nou acord de mobilitate privind accesul la învăţământul superior.

Summitul cunoscut sub numele de procesul de la Berlin are loc anual din 2014, iar cancelarul german a salutat contribuţia acestuia la o serie de facilităţi precum acorduri de călătorie, reducerea tarifelor de roaming, schimburi de studenţi şi un parteneriat pentru promovarea utilizării energiilor regenerabile.


„Am reuşit să creăm ceva ce aş numi spiritul Berlinului”, a spus Scholz.

Von der Leyen a declarat la rândul ei că întâlnirea a fost reuşită, asigurând că extinderea UE constituie din nou o prioritate pentru blocul cu 27 de membri.

Ea a admis că extinderea UE a fost de facto blocată o lungă perioadă, adăugând însă că „acest lucru s-a schimbat complet în ultimii ani”, iar invazia rusă din Ucraina a adus „claritate”.

„Trebuie ales să te situezi de partea bună a istoriei şi de partea dreptului internaţional”, a conchis preşedinta Comisiei Europene.

Niciun membru nou din 2013

Uniunea Europeană nu a mai admis un nou membru după Croaţia, în 2013, aminteşte dpa.

Negocierile pentru admiterea statelor din Balcanii de Vest în UE trenează de ani de zile, provocând o imensă frustrare în regiune.

Dintre cele şase state participante la summit, numai Kosovo nu este candidat oficial la calitatea de membru al Uniunii.

Oficialii UE au afirmat însă că războiul din Ucraina şi alte aspecte geopolitice evidenţiază importanţa parteneriatului strategic între UE şi Balcani.

„Uniunea Europeană este completă doar cu Balcanii de Vest ca parte a sa”, a declarat Scholz la Berlin.

Reuniunea de la Berlin are loc la câteva zile după ce medierea germană a contribuit la rezolvarea unei îndelungate dispute cu privire la comerţul liber în regiune, rezultat calificat de Olaf Scholz ca fiind „nimic mai puţin decât un progres pentru cooperarea regională”.

Cu toate acestea, cancelarul a notat că vechi conflicte continuă să împiedice cooperarea, relaţiile dintre Serbia şi Kosovo fiind în special o sursă de divergenţe.

„Insist ca amândouă părţile să pună în aplicare pe deplin angajamentele pe care şi le-au asumat”, a punctat Scholz.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

În ultima vreme, tensiunile au cunoscut o exacerbare în nordul Kosovo, locuit în majoritate de etnici sârbi, ca urmare a tentativelor guvernului central de a desfiinţa instituţiile paralele care există în această regiune.

În acelaşi timp, UE a atenţionat recent Serbia că menţinerea legăturilor sale istoric puternice cu Moscova nu este „compatibilă” cu aspiraţia sa de a adera la Uniune, după ce un înalt responsabil al guvernului s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Serbia depinde aproape integral de Moscova pentru aprovizionarea cu gaz şi nu a adoptat nicio sancţiune împotriva acesteia din februarie 2022 încoace, deşi a condamnat invazia rusă din Ucraina, menţionează AFP.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.