StiripesurseȘtirile zileiScott Morrison prezintă scuze pentru abuzurile sexuale petrecute în mediul politic...

Scott Morrison prezintă scuze pentru abuzurile sexuale petrecute în mediul politic australian

Publicat:

Prim-ministrul australian Scott Morrison a prezentat marţi scuze pentru hărţuirile sexuale, agresiunile şi umilinţele generalizate suportate de colaboratoare ale politicienilor, la un an de la acuzaţiile de viol care au zguduit ţara, relatează AFP, potrivit agerpres.

Luând cuvântul în parlament, Scott Morrison s-a scuzat direct faţă de fosta sa colaboratoare Brittany Higgins, care acuzase un coleg că o violase în biroul unui ministru în 2019.

Citeşte şi: Cadavrul lui John McAfee se află în continuare la Barcelona, după şapte luni de la sinuciderea sa – Black News

‘Îmi pare rău pentru dna Higgins pentru faptele îngrozitoare care au avut loc aici’, a afirmat Morrison, care a descris o cultură de abuzuri care a durat decenii pe culoarele puterii.

‘Dar îmi pare rău pentru mult mai mult, pentru toate cele care care au fost înaintea dnei Higgins şi care au îndurat acelaşi lucru’, a continuat el.


‘Vreme de mai multe decenii, s-a perpetuat un ecosistem, o cultură în care intimidarea, abuzul, hărţuirea şi, în anumite cazuri, chiar violenţa, au devenit normale’, a acuzat el.

În ianuarie 2021, când Brittany Higgins a vorbit public, australienii au fost şocaţi de agresiunea pe care ea a povestit că a trăit-o, dar şi de reacţia şefilor ei atunci când le-a mărturisit cele întâmplate.

Brittany Higgins a spus că a simţit din partea lor o presiune să nu meargă să denunţe la poliţie, pentru că se aflau înaintea alegerilor din 2019, şi a descris o ‘cultură a tăcerii’ în partidele politice australiene.

După aceste acuzaţii, urmate de cele ale altor colaboratoare, guvernul a deschis mai multe anchete.

Una din ele, studiul Jenkins de 450 de pagini, a scos la iveală că o persoană din trei care lucrează în sediile guvernului şi parlamentului a fost victima hărţuirii sexuale la muncă.

‘Lucrurile trebuie să se schimbe. Se schimbă. Şi cred că se vor schimba’, a promis Morrison în discursul său în parlament.

La rândul său, şeful opoziţiei, Anthony Albanese, a prezentat scuze lui Higgins în numele Partidului Laburist.

Citeşte şi: Facebook a ŞTERS pagina care promovează Freedom Convoy în DC, după ce GoFundMe a început să returneze 8 milioane de dolari în donații pentru protestul din Canada: site-ul de donații, condus de CEO-ul care a făcut lobby pe lângă Congres pentru plățile de ajutor COVID, s-a alăturat lui Trudeau – Black News

Prezentă în tribuna spectatorilor, Brittany Higgins a părut emoţionată în timpul discursurilor. Împreună cu ea se aflau alte trei foste colaboratoare care au denunţat agresiuni.

Brittany Higgins va vorbi miercuri la National Press Club alături de o altă victimă a abuzului sexual, Grace Tame, desemnată australianca anului 2021.

Grace Tame a respins însă scuzele premierului. ‘De ce nu se iau măsuri proactive şi preventive şi să nu se rezume la aceste piruete electorale de ultim moment?’, a scris ea marţi pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.