StiripesurseȘtirile zileiSe așteaptă remanieri la Guvern. Recean le va anunța în zece...

Se așteaptă remanieri la Guvern. Recean le va anunța în zece zile

Publicat:

În următoarele zece zile, premierul Dorin Recean va anunța schimbările care urmează să aibă loc în Cabinetul său.

Citește și: Liderul socialiștilor așteaptă „mai multă dreptate” de la Trump

Despre aceasta a anunțat personal șeful Executivului în debutul ședinței săptămânale.

„Atât cei care au votat pentru președinta Maia Sandu, cât și cei care au votat pentru contracandidatul Stoianoglo au indicat  foarte clar asupra faptului că trebuie să facem anumite schimbări în politici, în Guvern. Respectiv, în următoarele zece zile eu voi veni cu propuneri de schimbări în acest sens”, a menționat premierul Dorin Recean.

Recean s-a referit și la fraudele electorale fără precedent, care au marcat prezidențialele din acest an, menționând că acest fapt a scos, de fapt, în evidență, deficiențele sistemului judecătoresc.


„Este clar că justiția nu a acționat suficient, de aceea, am ajuns să avem o rețea atât de mare de fraudare a votului. Justiția nu constă doar din legi și organe de autoadministrare. Justiția constă și din oameni concreți și curajoși, care aplică legea. Oameni curajoși sunt prea, puțini, încă. Va trebui să schimbăm ritmul și modalitatea de lucru în acest domeniu”, a precizat Dorin Recean.

În același timp, el le-a mulțumit polițiștilor, ofițerilor CNA și procurorilor pentru acțiunile prompte întru depistarea și contracararea fraudelor electorale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.