StiripesurseSocialSe duce la închisoare după ce a încălcat ordinul de protecţie

Se duce la închisoare după ce a încălcat ordinul de protecţie

Publicat:

Un bărbat de 43 de ani din raionul Fălești a fost condamnat la doi ani de închisoare, după ce a încălcat de trei ori ordonanța de protecție a victimei violenței în familie, care îi interzicea să se apropie de fosta sa soție și de copii.

Potrivit Procuraturii Generale, în decurs a trei zile – 28, 30 și 31 mai 2025 – inculpatul s-a apropiat în mod intenționat de victime, prezentându-se atât la locul de muncă al fostei soții, cât și la domiciliu.

„Mai exact, acesta a venit la atelierul unde activa femeia și a inițiat un conflict verbal. Două zile mai târziu acesta își persecuta soția strigând la fereastra apartamentului care se afla la etajul întâi al blocului de locuit, iar pe 31 mai din nou a interacționat cu ea prin aceeași metodă.

Citeşte şi: Vârsta de pensionare pentru femei crește cu jumătate de an – Stiripesurse.md

Acesta a manifestat un comportament agresiv, fiind în stare de ebrietate, fapt ce a provocat teamă și insecuritate în rândul membrilor familiei, inclusiv al copiilor”, notează PG.


Mai mult, potrivit sursei, femeia a fost nevoită să încheie și un contract cu o companie de pază particulară pentru a se proteja suplimentar de acțiunile fostului soț.

În toate cele trei cazuri, la fața locului au intervenit paza particulară și Poliția.

Astfel, Judecătoria Bălți, sediul Fălești, l-a condamnat pe bărbat la doi ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.