StiripesurseExterneSe schimbă legea în România: Asistenţă juridică gratuită pentru victimele unor...

Se schimbă legea în România: Asistenţă juridică gratuită pentru victimele unor infracțiuni grave

Publicat:

Victimele unei tentative de omor sau membrii de familie ai unor persoane care au fost ucise au dreptul la asistenţă juridică gratuită şi la compensaţii financiare, arată legea promulgată, luni, de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Este vorba de actul normativ care modifică şi completează Legea 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Victimele au dreptul de a fi informate, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia, conform Codului de procedură penală.

Potrivit actului normativ, victimele agresiunilor sexuale beneficiază, de asemenea, de asistenţă juridică gratuită.


Asistenţa juridică gratuită se acordă persoanelor asupra cărora a fost săvârşită o tentativă de omor, omor calificat, o infracţiune de vătămare corporală, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de rele tratamente aplicate minorului, o infracţiune de violenţă în familie, lipsire de libertate, viol, viol săvârşit asupra unui minor, agresiune sexuală, agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, determinare sau înlesnire a întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor în scopuri sexuale şi de hărţuire sexuală, pornografie infantilă.

De această asistenţă beneficiază şi membrii de familie ai persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat, precum şi a infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei.

Asistenţa juridică gratuită se acordă fiecărei victime pe tot parcursul procesului şi în faza de executare silită a hotărârii privind despăgubirile civile acordate acesteia, în limita unei sume echivalente cu cinci salarii de bază minime brute pe ţară, stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

În cazul în care complexitatea cauzei a crescut ca urmare a unor împrejurări care nu erau previzibile la momentul formulării primei cereri de asistenţă juridică gratuită ori de la data acordării asistenţei juridice gratuite s-a scurs mai mult de un an, iar procesul penal nu s-a încheiat, victima poate formula o nouă cerere pentru acordarea asistenţei juridice gratuite, fără ca prin cumularea sumelor obţinute să se poată depăşi dublul limitei prevăzute.

Fondurile necesare pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.