StiripesurseExterneSEC acuză firma de audit a Trump Media de fraudă masivă...

SEC acuză firma de audit a Trump Media de fraudă masivă în rapoartele financiare a sute de companii

Publicat:

SEC acuză firma de audit a Trump Media de fraudă masivă în rapoartele financiare a sute de companii

Firma de audit a Trump Media şi proprietarul acesteia au fost acuzaţi vineri de Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) de ”fraudă masivă”, pentru activităţi contabile care au afectat peste 1.500 de declaraţii depuse la SEC, a anunţat autoritatea federală de reglementare, transmite CNBC.

Firma de audit, BF Borgers CPA, şi proprietarul său, Benjamin Borgers, au fost de acord să fie suspendaţi definitiv din exercitarea serviciilor de contabilitate în relaţia cu SEC şi, de asemenea, au fost de acord să plătească penalităţi civile de 14 milioane de dolari, fără să admită sau să infirme acuzaţiile, a spus SEC, potrivit stiripesurse.ro.

 

Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

Agenţia, numind BF Borgers ”o fabrică de falsuri contabile”, a spus că compania şi proprietarul acesteia ”au eşuat în mod deliberat şi sistematic să efectueze” audituri şi revizuiri trimestriale în conformitate cu standardele ale Consiliului de Supraveghere a Contabilităţii Companiilor Publice, în peste 1.500 de dosare depuse la SEC din ianuarie 2021 până la iunie 2023.


SEC a spus că auditorul din Lakewood, Colorado a minţit clienţii spunând că munca sa respectă standardele PCAOB, a fabricat documente de audit pentru a face să pară că munca sa a respectat aceste standarde şi a inclus afirmaţii false în rapoartele de audit pentru peste 500 de companii publice.

În perioada acoperită de plângerea SEC BF Borgers a acţionat în calitate de auditor pentru Trump Media, care era deţinută în mod privat şi se îndrepta către o fuziune planificată cu compania-paravan cotată la bursă Digital World Acquisition Corp.

Trump Media şi DWAC au finalizat fuziunea la sfârşitul lunii martie 2024, ceea ce a dus la listarea publică a Trump Media sub simbolul DJT.

La trei zile după ce compania a devenit publică, consiliul de administraţie al Trump Media a aprobat menţinerea BF Borgers ca auditor al companiei pentru 2024.

”Ben Borgers şi firma sa de audit, BF Borgers, au fost responsabili pentru unul dintre cele mai mari eşecuri ale firmelor de audit de pe pieţele noastre financiare. Ca urmare a comportamentului lor fraudulos, nu numai că au pus investitorii şi pieţele în pericol, determinând companiile publice să încorporeze audituri şi analize neconforme în peste 1.500 de declaraţii depuse la Comisie, dar au subminat şi încrederea în pieţele noastre”, a declarat directorul SEC, Gurbir Grewal, într-un comunicat.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

BF Borgers nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii ale CNBC. Acţiunea-bombă a SEC a ridicat semne de întrebare cu privire la acurateţea informaţiilor financiare în mii de rapoarte care au fost emise de companiile auditate de Borgers, inclusiv Trump Media, al cărui acţionar majoritar este fostul preşedinte Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.