Un secretar general ONU va efectua o vizită oficială în Coreea de Nord

Publicat:

Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, americanul Jeffrey Feltman, va efectua de marţi până vineri o vizită oficială în Coreea de Nord, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, Stephane Dujarric, transmite AFP, potrivit agerpres .

Vizita are loc la şase zile după ce Phenianul a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să lovească, potrivit nord-coreenilor, orice punct de pe teritoriul continental al Statelor Unite.


Va fi prima vizită a lui Jeffrey Feltman în această ţară de la preluarea mandatului în 2012. Ultimul secretar general adjunct al Naţiunilor Unite pentru afaceri politice care s-a deplasat în Coreea de Nord a fost B. Lynn Pascoe în februarie 2010, potrivit ONU.

Cea mai recentă vizită a unui înalt responsabil al ONU în Coreea de Nord a fost efectuată în octombrie 2011 de Valerie Amos, fost secretar general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonatoare a ajutoarelor de urgenţă.

Citește și : Martin Schulz încurajat de lideri europeni să guverneze alături de Angela Merkel

Întrevederile lui Jeffrey Feltman cu oficiali nord-coreeni se vor concentra pe “subiecte de interes şi preocupări comune”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, fără să poată preciza dacă responsabilul ONU va fi primit de numărul unu nord-coreean, Kim Jong-Un.

El se va întâlni cu diplomaţi străini şi cu echipa Naţiunilor Unite desfăşurată în Coreea de Nord cu o misiune umanitară. Jeffrey Feltman va merge la mai multe situri unde ONU derulează proiecte, a adăugat Stéphane Dujarric, subliniind că vizita se va desfăşura în principal în regiunea capitalei Phenian.

În Coreea de Nord sunt prezente şase agenţii ONU: PNUD (dezvoltare), UNICEF (copii), OMS (sănătate), PAM (alimentaţie), FAP (agricultură) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie. În total, ONU numără circa 50 de angajaţi internaţionali care lucrează pentru aceste agenţii.

Această vizită este urmarea invitaţiei transmise de nord-coreeni secretariatului general al ONU în cursul Adunării Generale a Organizaţiei, în septembrie, a mai declarat Stéphane Dujarric.

Întrebat dacă vizita lui Jeffrey Feltman vizează să pregătească o deplasare ulterioară la Phenian a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, purtătorul de cuvânt nu a oferit un răspuns precis. Şeful ONU şi-a manifestat constant disponibilitatea pentru o misiune de bune oficii, dacă va fi necesar, a spus el, citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.