StiripesurseEconomieSecretarul american al Energiei: Este puţin probabil ca petrolul să ajungă...

Secretarul american al Energiei: Este puţin probabil ca petrolul să ajungă la 200 de dolari pe baril

Publicat:

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat joi că este puţin probabil ca preţurile globale ale petrolului să ajungă la 200 de dolari pe baril, chiar dacă tancurile petroliere rămân blocate în Strâmtoarea Ormuz, iar războiul dintre SUA şi Israel cu Iranul s-a extins, informează Reuters, transmite Agerpres.

„Aş spune că este puţin probabil, dar ne concentrăm pe operaţiunea militară şi pe rezolvarea unei probleme”, a declarat Wright pentru CNN, atunci când a fost întrebat dacă preţurile vor ajunge la 200 de dolari pe baril, aşa cum a avertizat miercuri un oficial iranian.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

„Pregătiţi-vă ca barilul de petrol să ajungă la 200 de dolari, deoarece preţul petrolului depinde de securitatea regională pe care aţi destabilizat-o”, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al Comandamentului unificat de operaţiuni Khatam al-Anbiya din Teheran, locotenent colonelul Ebrahim Zolfaghari.

Joi, cotaţia petrolului a crescut cu 6%, până la aproape 100 de dolari per baril, după ce două petroliere au luat foc într-un port irakian, după ce au fost lovite de ambarcaţiuni iraniene încărcate cu explozibil.


Creşterea a avut loc în ciuda faptului că peste 30 de ţări din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie au anunţat, miercuri, cea mai mare eliberare coordonată de petrol din rezervele strategice, o cantitate de 400 de milioane de barili, din care aproximativ 40% va proveni din SUA, cel mai mare producător de petrol din lume.

Războiul a forţat ţările din Orientul Mijlociu să reducă producţia de petrol cu cel puţin 10 milioane de barili pe zi, aproximativ 10% din cererea mondială. AIE a avertizat joi că aceasta este cea mai mare perturbare a aprovizionării cu petrol din istoria pieţei globale.

De asemenea, Chris Wright a spus joi, pentru CNBC că pentru moment Marina SUA nu poate escorta nave prin Strâmtoarea Ormuz, dar că este „destul de probabil” ca acest lucru să se întâmple la sfârşitul lunii.

„Se va întâmpla destul de curând, dar nu se poate întâmpla acum. Pur şi simplu nu suntem pregătiţi”, a spus Chris Wright pentru CNBC, explicând că toate resursele militare americane sunt „concentrate în prezent pe distrugerea capacităţilor ofensive ale Iranului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.