Secretarul de presă al preşedintelui peruan A ASCUNS 20.000 de dolari în toaleta Guvernului

Publicat:

Bruno Pacheco, secretarul de presă al preşedintelui peruan Pedro Castillo, păstra 20.000 de dolari cash în toaleta sa privată din Palatul Guvernului din Lima, potrivit actului de percheziţie întocmit în biroul său de procurorul care anchetează acuzaţii de trafic de influenţă, transmite EFE, potrivit agerpres.

Întrebat despre provenienţa acestor bani, omul de încredere al lui Castillo a declarat că banii sunt rezultatul economiilor pe care le-a făcut, inclusiv din salariul său brut de 25.000 de soli lunar (circa 6.200 de dolari), venit pe care îl încasează de mai puţin de trei luni, notează EFE.


Citeşte şi: A stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care n-a comis-o – Black News

Pacheco a demisionat vineri, chiar în ziua în care a fost efectuată percheziţionarea biroului său, după ce comandanţii generali ai armatei şi ai forţelor aeriene şi-au prezentat demisiile şi l-au acuzat de presiuni şi amestec în promovările din cadrul forţelor armate pentru a favoriza persoane apropiate preşedintelui.

Totuşi, în pofida demisiei, Pacheco se află încă în funcţie, în contextul în care încă nu a fost desemnat oficial un înlocuitor.

Citeşte şi: Un nou proiect de lege va permite RIDICAREA cetăţeniei britanice fără o notificare prealabilă – Black News

Înlocuitorul lui Pacheco va fi cel mai probabil Carlos Jaico, un fost candidat la un mandat de parlamentar din partea partidului de centru-dreapta Alianţa pentru Progres (APP).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.