StiripesurseȘtirile zileiSecretarul general al NATO salută acordul de împărţire a puterii în...

Secretarul general al NATO salută acordul de împărţire a puterii în Afganistan

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat duminică acordul de împărţire a puterii semnat între cei doi lideri rivali în Afganistan şi i-a îndemnat să-şi continue eforturile în favoarea păcii, potrivit AFP, DPA şi Reuters, scrie agerpres.

“Salut decizia luată de conducătorii politici afgani de a-şi rezolva diferendele şi a forma un guvern incluziv”, a declarat Stoltenberg, după ce preşedintele Ashraf Ghani şi rivalul său Abdullah Abdullah au semnat un acord de împărţire a puterii care pune capăt unei îndelungate crize politice, o iniţiativă care ar putea favoriza discuţiile de pace interafgane.

Citește și : Rusia raportează încă 9.709 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus

În cadrul acestui acord, Abdullah Abdullah va conduce consiliul dedicat negocierilor de pace şi mai mulţi dintre membrii echipei sale vor fi integraţi în guvern.

Abdullah Abdullah contesta rezultatele alegerilor organizate în septembrie şi anunţase formarea unui guvern paralel ceva mai devreme în cursul anului, slăbind poziţia guvernului lui Ashraf Ghani într-un moment în care SUA încearcă să facă să progreseze procesul de pace început cu talibanii pentru a pune capăt celor 19 ani de război.


Citește și : Pandemia noului coronavirus a ‘topit’ averile miliardarilor britanici

Agasat de diferendul dintre cei doi politicieni, în pofida unei deplasări a secretarului de stat Mike Pompeo la Kabul în martie pentru a încerca o mediere, guvernul american prevăzuse reducerea ajutoarelor pentru Afganistan cu un miliard de dolari din cauza impasului politic. Nu se ştie în acest stadiu dacă acordul intervenit duminică va permite restabilirea acestor ajutoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.