StiripesurseȘtirile zileiSecretarul general al ONU îndeamnă "toate părţile să înceteze imediat ostilităţile"...

Secretarul general al ONU îndeamnă “toate părţile să înceteze imediat ostilităţile” în Libia

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat sâmbătă “toate părţile să înceteze imediat ostilităţile” în Libia şi să se conformeze armistiţiului încheiat în trecut sub egida Naţiunilor Unite”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Antonio Guterres “condamnă continuarea violenţelor în interiorul şi în jurul capitalei Libiei şi în special bombardamentele la întâmplare la care au recurs grupările armate, care ucid şi rănesc civili, printre care copii”, a precizat un comunicat al serviciilor sale.

Citește și : Egipt: Atac al sătenilor împotriva creştinilor copţi din cauza unui loc de rugăciune în provincia Minya

De asemenea, Statele Unite, Marea Britanie, Italia şi Franţa ceruseră anterior încetarea luptelor într-un comunicat comun dat publicităţii la Roma.

Circa 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste o sută au fost rănite, în majoritate civili, în cinci zile de confruntări între miliţii rivale în cartierele din sudului oraşului Tripoli, potrivit unui bilanţ oficial anunţat vineri seară.


De la căderea regimului condus de Muammar Gaddafi în 2011, Tripoli se află în centrul luptelor de influenţă între diverse miliţii în căutare de bani şi putere.

Citește și : UE îndeamnă SUA să-şi reconsidere „decizia regretabilă” de a opri finanţarea UNRWA

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.